Skip to content
Social

Guvernul a adoptat o OUG care soluționează dublarea din 2020 a prețurilor de vânzare și chirie a locuințelor ANL și previne o nouă majorare de preț

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, a anunțat că, la propunerea sa, Guvernul a adoptat în ședința de joi o Ordonanță de Urgență care soluționează dublarea din 2020 a prețurilor de vânzare și chirie a locuințelor ANL și care previne o nouă majorare de preț.

Ministerul Dezvoltării a transmis că, din cauza majorărilor veniturilor din construcții și a costurilor de construcție, prețul locuințelor ridicate prin Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) aproape s-a dublat anul trecut. OUG adoptată azi rescrie prevederea care țintea acoperirea costurilor de construcție a unei noi locuințe din prețul de vânzare a celor existente.

„Locuințele ANL sunt destinate pentru tineri, scopul acestora este de a asigura o chirie și mai apoi o locuință proprie la un preț accesibil. Decizia Guvernului de astăzi este un ajutor pentru tineri în acest sens”, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, potrivit unui comunicat.

Ministrul a explicat apoi că, urmare a OUG adoptate azi, prețul de vânzare a locuințelor pornește de la costul de construcție al imobilului în cauză, nu de la costul de înlocuire, și se scade, pe lângă amortizare, și chiria plătită până la momentul achiziției

Ordonanța mai prevede o pondere conformă gradului de indice al localităților, astfel că locuințele din orașele mai mici vor fi mai ieftine decât cele din municipiile reședință de județ sau din Capitală.

1 comentariu la “Guvernul a adoptat o OUG care soluționează dublarea din 2020 a prețurilor de vânzare și chirie a locuințelor ANL și previne o nouă majorare de preț

  1. Da, doar cei cu pile au luat ANL, acuma se fac ordonante care sa ii protejeze … de ce nu s-ar vinde la pretul pietii? si de ce tb sa fie vandute? Chiria era mica puteau sta in contiinuare alti tineri cu chirie.. iar cei care au bani sa isi ia cu bani la pretul de pe piata, asa cum face toata lumea. O mare prostie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.