Skip to content
Recent

Harță la vârful PNL. Zamfir: Sunt convins că Orban execută ordine din afara partidului

Fostul șef al Comisiei Economice din Senatul României, Daniel Zamfir, a făcut o serie de dezvăluiri șoc privind mersul Partidului Național Liberal, precum și intențiile ascunse al liderului PNL, Ludovic Orban.

Astfel, într-un interviu, predecesorul lui Florin Cîțu a afirmat că eliberarea sa din funcție ”a fost un ordin direct venit de la Ludovic Orban de execuție” a lui și a co-președintelui formațiunii, Alinei Gorghiu. Daniel Zamfir consideră că liderul național-liberalilor a dorit debarasarea de el întrucât fostul șef al Comisiei Economice a propus o serie de proiecte – precum cel de limitare a dobânzilor IFN-urilor -, de care ”sistemul bancar este profund interesat să fie blocate”.

Mai mult decât atât, senatorul PNL a declarat, în cadrul interviului acordat publicației Evz.ro, că este convins că ”Ludovic Orban execută ordine din afara partidului”, întrucât numai ”cineva din afara PNL” ar fi cerut executarea unui parlamentar național-liberal apreciat.

În plus, Daniel Zamfir consideră că de când se află Ludovic Orban la șefia partidului, principala formațiune politică de opoziție nu și-a conturat ”o linie politică”.

”Din păcate PNL-ul, de când este Orban preşedinte, nu a conturat o linie politică. În afară de „ciuma roşie”, „penalii”, „Dragnea la puşcărie” şi „hashtag rezist” nu am identificat o linie a partidului pe care trebuie să merg. Eu am şi spus în partid că să spui în continuare, de un an de zile, doar aceste mesaje, fără să arăţi oamenilor cu ce eşti tu mai bun decât ei nu este bine.

Eu nu cred că goana asta după „hashtaguri” şi „like-uri” este motorul creşterii încrederii oamenilor în PNL. Noi care vrem să reprezentăm clasa de mijloc. Oamenii pe care ar trebui să îi reprezentăm noi nu au timp de aşa ceva, au treabă, ei sunt întreprinzători”, a spus Daniel Zamfir, conform sursei citate.

Citiți mai multe AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.