Skip to content
Ediția de astăzi Recent Spot

Impact mortal pe centura ocolitoare a Severinului la intersecția cu satul Cerneți

 

Grav accident de circulație în această noapte pe centura ocolitoare a municipiului Drobeta Turnu Severin. Un bebeluș este în comă, iar un bărbat și-a pierdut viața.

Noaptea trecută, în jurul orei 23.30, mai multe echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin au intervenit pentru salvarea victimelor unui accident rutier produs pe centura ocolitoare a municipiului.

Accidentul s-a produs la intersecția dintre centura ocolitoare a municipiului Drobeta Turnu Severin cu drumul care duce spre satul Cerneți Cerneți, iar cele patru victime se îndreptau către Drobeta Turnu Severin, când un șofer nu a oprit, deși ar fi trebuit să acorde prioritate.

Impactul a fost extrem de violent, mașina care circula regulamentar fiind răsturnată cu roțile în sus. În urma accidentului au rezultat cinci victime, dintre care un copil în vârstă de 8 luni, aflat în comă de gradul 3 şi transportat la UPU cu un autoturism.

Celelalte patru persoane, adulte, au fost transportate la UPU de către ambulanţele SAJ. A fost vorba despre un bărbat (bunicul copilului) aflat în stop cardio-respirator, care a ulteror a decedat, o femeie semiconştientă, cu politraumatisme  și alţi doi bărbaţi, conştienţi, prezentând traumatisme minore.

Pompierii s-au deplasat cu o autospecială cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare grea şi o ambulanţă SMURD şi au acţionat pentru acordarea primului-ajutor victimelor, împreună cu echipajele SAJ.

Pompierii au intervenit şi pentru asigurarea măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.