Skip to content
Recent Spot

În prag de moțiune de cenzură liberalilor li se alătură un deputat

Președintele PNL Ludovic Orban a anunțat luni, 3 iunie, că au început negocierile pentru ca moțiunea de cenzură ce o vor depune să treacă, iar Guvernul PSD&ALDE să fie demis.

Tot luni un deputat care a fost ales pe listele PSD a anunțat că se alătură grupului PNL. Este vorba despre deputatul de Giurgiu Alexandru Andrei.

”Din respect față de giurgiuveni vreau să anunț public că începând de astăzi, 6 iunie, voi activa ca deputat al grupului parlamentar al Partidului Național Liberal. Nu am făcut această mișcare politică în urma unor calcule politicianiste, nu sunt un oportunist. Sunt un politician vertical, mi-am dat demisia din PSD de acum câteva luni pentru că mi-am dat seama de atunci că linia măsurilor adoptate de partid nu mai coincide cu mandatul care mi-a fost încredințat de giurgiuveni, prin votul lor, din 2016. Și rezultatul alegerilor din data de 26 mai, voturile majorității românilor, mi-au arătat că am avut dreptate. PNL are în acest moment cea mai bună echipă și eu mă alătur celor care au soluții reale și viabile pentru români, pentru România! Totodată, rezultatul obținut de PNL îmi dovedește că este singurul partid care poate bate PSD, același PSD care a făcut din județul Giurgiu propria feudă, ca și cum, noi restul, nu avem niciun cuvânt de spus. Le vom dovedi că nu este așa! Giurgiul nu este feuda PSD-ului, a lui Bădălău sau a oricărui alt politician! Este al cetățenilor! Vă mulțumesc pentru sprijinul acordat, pentru încrederea voastră. Vă invit să îmi fiți alături și pe viitor! Împreună punem Giurgiul în primul rând, România în primul rând!”, a anunțat parlamentarul pe pagina de Facebook.

Președintele PNL Ludovic Orban a precizat că moțiunea de cenzură este rezultatul votului românilor.

Am adoptat de principiu proiectul textului moțiunii de cezură, care va fi comunicat partenerilor noștri din opoziție, va fi deschis propunerilor și completărilor. De asemenea, am stabilit negociatorii partidului și un calendar de negociere cu toate grupurile parlamentare, evident mai puțin grupul PSD și, de asemenea, implicarea tuturor membrilor BEX, care sunt în Parlament și a parlamentarilor PNL, în procesul de convingere a parlamentarilor de a susține această moțiune de cenzură. Considerăm că românii au arătat clar, atât la referendum cât și la alegerile pentru Parlametul European, că nu mai vor să fie guvernați de aceast coaliție, care a obținut un scor mai mic decât scorul Partidului Național Liberal. PSD plus ALDE, repet, au obținut mai puține voturi decât voturile obținute de Partidul Național Liberal. Dacă adăguăm și voturile obținute de celelalte partide de opoziție este clar că pentru orice om care are bun simț, există o voință zdrobitoare în societatea românească, pentru a înceta această guvernare toxică, această guvernare care nenorocește România și care riscă să aducă România pe prăpastie. Partidul Național Liberal va face toate eforturile posibile de negociere pentru a convinge parteneri din opoziție, grupuri parlamentare, parlamentari individuali, să voteze moțiunea de cenzură, pentru a transpune în practică voința exprimată de români”, a declarat liderul liberalilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.