Skip to content
Spot

Institutul Cantacuzino a lansat un nou produs, care se administrează în perioadele cu infecții respiratorii

Institutul Cantacuzino lansează luni pe piață imunomodulatorul Orostim-HV. Este un produs cu proprietăți antioxidante și de stimulare a imunității.

MApN (Ministerul Apărării Naționale) anunță că Orostim-HV este un supliment alimentar care conține o combinație dintr-un lizat atomizat format din 15 tulpini bacteriene și o pulbere de extract de orz verde, potrivit PSNews.ro

Produsul are proprietăți antioxidante și de stimulare a imunității care determină creșterea rezistenței organismului la infecții.

„Produsul se administrează în perioadele cu risc de apariție a infecțiilor respiratorii persoanelor care lucrează în colectivități cu susceptibilitate crescută de îmbolnăvire, copiilor cu infecții respiratorii repetate și persoanelor de vârsta a treia în stări cu imunitate scăzută.

În următoarea perioadă se va continua dezvoltarea produsului, urmând ca anul viitor Institutul Cantacuzino să realizeze transferul tehnologic într-o altă arie de fabricație pentru producția în serie a produsului”, a transmis MApN.

Produsul va putea fi cumpărat începând cu data de 2 decembrie, de la punctul de vânzare al Institutului Cantacuzino.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.