Skip to content
Recent

Întrebări „servite” pentru ministrul Mediului la o conferință de presă

 

Prefectura Arad a solicitat jurnaliștilor, în cursul zilei de joi, să trimită în avans întrebările pe care le vor adresa ministrului Mediului, Grațiela Gavrilescu, în cadrul unei conferințe de presă ce va avea loc vineri.

Gavrilescu va fi prezentă vineri la Arad, cu ocazia subiectului privind criza gunoaielor. Astfel, prefectura a înaintat redacțiilor de știri solicitarea de a trimite întrebările înainte de conferința de presă, motivul invocat fiind nevoia de „operativitate și eficiență”, informează Digi24.ro.

„Pentru operativitate şi eficienţă, vă rugăm să ne transmiteţi, la adresa de e-mail principalele puncte de interes pe care publicaţia dvs. intenţionează să le pună în discuţie în prezenţa doamnei ministru”, este menționat în mesajul Prefecturii.

Vizita ministrului Mediului în Arad se datorează situației privind gunoaiele din oraș, situație creată de intervenția ineficientă a operatorului SC Retim SA.

Se pare că cererea privind trimiterea întrebărilor în avans aparține Prefecturii, nu consilierilor ministrului Gavrilescu, conform reprezentanților Prefecturii Arad, contactați de News.ro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.