Skip to content
Ediția de astăzi Recent VIDEO

Iohannis cere introducerea votului anticipat pentru alegerea Președintelui României

Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri, 19 iunie, că a trimis o scrisoare prim-ministrului României și președinților celor două Camere prin a cerut să se facă, cu celeritate, modificările necesare legislației electorale ca votul din diaspora să decurgă cât mai bine cu putință.

Am transmis astăzi o scrisoare prim-ministrului României și președinților celor două Camere, în care sunt prezentate detaliat soluțiile identificate la nivelul grupului de lucru al Administrației Prezidențiale care se impun a fi introduse rapid în legislația electorală.  Aceste măsuri vizează: debirocratizarea procesului de votare în secțiile de votare din străinătate; dotarea corespunzătoare a secțiilor de votare; modificarea legislației electorale în privința procedurilor de urmat la închiderea secțiilor; mărirea numărului de secții de votare din străinătate; introducerea votului anticipat pentru alegerea Președintelui României; extinderea exercitării dreptului de vot prin corespondență, care există deja pentru parlamentare, la alegerea Președintelui României și la toate celelalte tipuri de alegeri”, a declarat președintele României.

Klaus Iohannis a spus că indiferent de contextul politic, toate instituțiile abilitate ale statului, și în special Parlamentul, Guvernul, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe și Autoritatea Electorală Permanentă, au obligația să ia toate măsurile pentru a elimina factorii identificați că au condus la împiedicarea votului.

Aceste măsuri trebuie să vizeze toate tipurile de alegeri – alegerea Președintelui României, alegerea autorităților administrației publice locale, alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, alegerea membrilor din România în Parlamentul European și inclusiv toate tipurile de referendum – cu posibilitatea elaborării în viitorul apropiat a unui Cod Electoral care să unifice și să omogenizeze prevederile legale privind procesele electorale. Imediat după incidentele înregistrate pe 26 mai, am anunțat constituirea unui grup de lucru la nivelul Administrației Prezidențiale. Țin să mulțumesc, în acest context, tuturor românilor din țară și din străinătate care, dând dovadă de un simț civic deosebit, ne-au transmis propunerile lor pentru îmbunătățirea condițiilor de vot. În urma dialogului consistent cu reprezentanți ai autorităților responsabile, precum și ai organizațiilor non-guvernamentale și experți în domeniul electoral, au fost identificate măsurile necesare care trebuie urgent adoptate pentru a ne asigura că toți cetățenii își pot exercita votul în condiții decente. În acest sens, solicit Guvernului să elaboreze urgent un proiect de lege care să poată fi adoptat de către Parlament până la finalul actualei sesiuni parlamentare, prin care să propună măsurile administrative adecvate începând de la alegerile prezidențiale din toamna acestui an. Solicit, totodată, partidelor și formațiunilor parlamentare să depună toate eforturile pentru ca proiectul de lege să respecte pe deplin standardele de conduită electorală și exigențele în materie, astfel încât situațiile de la scrutinul din mai să fie evitate. Dacă situația o va impune, voi cere, conform prerogativelor constituționale, convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru discutarea în regim de urgență a proiectului de lege care urmează să fie supus dezbaterii, astfel încât proiectul de lege să fie adoptat înaintea următoarei sesiuni parlamentare. Reamintesc că Acordul Politic Național pentru consolidarea parcursului european al României, pe care l-am inițiat, prevede în mod explicit angajamentul partidelor semnatare de a transpune în legislație, în cel mai scurt timp, măsurile necesare asigurării – atât în țară, cât și în străinătate – a exercitării depline și efective a dreptului de vot de către cetățenii români. Atenționez autoritățile statului român că au obligația și responsabilitatea de a pune în aplicare aceste măsuri, pentru a se asigura că toți cetățenii români, din țară sau din străinătate, își vor putea exercita neîngrădit dreptul la vot”, a transmis președintele Klaus Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.