Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Iohannis: Guvernul PSD-ALDE a primit un nou cartonaș roșu

Președintele Klaus Iohannis a susținut miercuri, 10 iulie, o declarație de presă la Palatul Cotroceni prin care a cerut Guvernului să ”inițieze cu celeritate un proiect de lege care să conțină măsurile necesare pentru reașezarea legislației în concordanță cu coordonatele statului de drept, în acord cu voința populară și cu recomandările organismelor europene”.

Guvernul PSD-ALDE a primit un nou cartonaș roșu, de această dată de la organismul anticorupție al Consiliului Europei, așa-numitul GRECO. Concluziile celor două Rapoarte ale Grupului Statelor împotriva Corupției, prescurtat GRECO, adoptate la data de 21 iunie și publicate ieri, cu o întârziere semnificativă, de către Guvern, arată, încă o dată, multiplele prejudicii aduse de guvernarea PSD-ALDE în ultimii doi ani prin modificarea legilor justiției și a legislației penale. Mesajul transmis de cetățeni în urma votului dat la referendumul din 26 mai se regăsește pe deplin în aceste concluzii. Este extrem de îngrijorător că, din cauza propriilor interese ale actualei guvernări, România continuă să se afle în atenția organismelor europene”, a declarat șeful statului.

Iohannis critică PSD-ul că ignoră avertismentele care arată că direcția în care vor ei să îndrepte România este greșită.

Dacă Guvernul PSD-ALDE își permite însă să ignore voința propriilor cetățeni, nu este de mirare că doar 4 dintre cele 13 recomandări GRECO au fost apreciate ca fiind implementate satisfăcător. Observațiile extrem de dure ale GRECO se înscriu în aceeași notă cu cele ale concluziilor raportului MCV și cu cele cuprinse în opiniile Comisiei de la Veneția. În vreme ce toate organismele europene semnalează constant Guvernului României că așa-zisa reformă din domeniul justiției merge într-o direcție greșită, PSD-ALDE ignoră toate aceste avertismente care arată că direcția în care vor ei să îndrepte România este greșită. Românii au decis prin vot, în 26 mai, că România nu trebuie să părăsească parcursul său european, iar intervențiile legislative din domeniul justiției care servesc intereselor de grup trebuie să înceteze. Majoritatea PSD-ALDE, într-un dispreț total față de necesitatea dezbaterii contestatelor ordonanțe de urgență din domeniul justiției, este cea care contribuie la perpetuarea, pe o durată nedeterminată, a efectelor nocive ale acestora. În același timp, am văzut cum doamna prim-ministru, prevalându-se de rezultatul referendumului, într-o jalnică încercare de manipulare a opiniei publice, ne anunță că dumneaei nu dă ordonanțe în domeniul justiției. Doamna prim-ministru ignoră faptul că Guvernul are drept de inițiativă legislativă și, deci, are posibilitatea de a elabora un proiect de act normativ care să cuprindă măsurile necesare de punere în acord a legislației din domeniul justiției cu voința cetățenilor și cu recomandările organismelor europene; Prin pasivitatea ei, majoritatea PSD-ALDE acționează în continuare împotriva voinței și împotriva intereselor românilor”, a mai declarat șeful statului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.