Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat marţi, la Ministerul Afacerilor Interne, că diletanţi pesedişti şi oameni care au văzut doar interesul propriu şi al găştii de partid pe care au creat-o au încercat să pună mâna pe toate marile sisteme din România, iar cele trei guverne social-democrate au încercat să îşi “înşurubeze” prietenii şi neamurile în cele mai importante poziţii din stat. Preşedintele Klaus Iohannis a participat marţi, alături de premierul Ludovic Orban, la preluarea mandatului de ministru al Afacerilor Interne de către Marcel Vela.
Iohannis a solicitat primului ministru şi angajaţilor MAI o schimbare de paradigmă, cerându-le ca siguranţa cetăţeanului să fie în centrul preocupărilor acestora.
“Onorată asistenţă, în frunte cu domnul ministru, astăzi vă cer o schimbare de paradigmă. Începând de astăzi veţi pune în centrul preocupărilor dumneavoastră, al tuturor preocupărilor dumneavoastră, siguranţa cetăţeanului român. Este o sarcină extrem de dificilă, mai ales după o perioadă tulbure pentru acest minister de maximă importanţă pentru România şi faptul că aţi avut un interimat fără ministru este încă una din cele mai mici probleme pe care le aveţi de rezolvat”, a afirmat Iohannis.
Şeful statului a precizat că social-democraţii au dorit să pună mâna pe toate marile sisteme din România.
“S-a terminat aseară guvernarea pesedistă eşuată şi iresponsabilă. Diletanţi pesedişti şi oameni care au văzut doar interesul propriu şi al găştii de partid pe care au creat-o, au vrut să pună mâna pe toate marile sisteme din România şi dumneavoastră toţi aţi fost o ţintă predilectă pentru pesedişti. Acele trei guverne eşuate pesediste au încercat constant să îşi înşurubeze prietenii, neamurile, în cele mai importante poziţii din stat. Acest lucru a dus la ceea ce din nefericire am văzut cu toţii şi dumneavoastră aţi simţit cel mai puternic”, a precizat şeful statului.
El a menţionat că Poliţia, Jandarmeria şi Departamentul Situaţiilor de Urgenţă au fost sub un atac public constant.
“Poliţia Română, Jandarmeria Română mai nou Departamentul Situaţiilor de Urgenţă, au fost sub un atac public constant. Asta fiindcă aţi toleraţi sau aţi fost unii dintre dumneavoastră obligaţi să toleraţi înşurubarea unor persoane în funcţii publice care nu aveau ce căuta acolo, vi s-au impus abordări care nu au nimic de a face cu etica profesionistă. S-au folosit metode dintre cele mai perfide pentru a vă juca pe unii împotriva celorlalţi, pentru a institui un control politic acolo unde profesionalismul trebuie să-şi spună cuvântul”, a mai declarat Iohannis.
La rândul său, premierul Ludovic Orban a spus că un obiectiv al noului ministru al Afacerilor Interne este refacerea capacităţii administrative şi operaţionale.
“Ministerul de Interne este responsabil în primul rând de asigurarea ordinii publice a vieţii, a siguranţei şi a proprietăţii private a fiecărui cetăţean. Aceasta este misiunea pe care trebuie să o îndepliniţi pentru asta veţi avea sprijin de la nivel guvernamental cu condiţia de a vă implica cu tot devotamentul, cu tot profesionalismul în atingerea unor obiective foarte clare şi foarte precise. Refacerea capacităţii administrative, refacerea capacităţii operaţionale, refacerea chiar şi a efectivelor acolo unde ele au fost reduse drastic de pensionari anticipate datorate unor precizii politice, De asemenea, înzestrarea, sunt lucruri pe care va trebui să le realizăm, dar pe care dumneavoastră trebuie să le puneţi în practică”, a transmis Orban.
El a anunţat că trebuie să înceteze politica interimatelor în funcţii.
“Politica interimatelor în funcţii, pentru a împiedica exercitarea funcţiei de pe poziţia de om care are un mandat câştigat în urma unui concurs, simulacrele de concursuri acolo unde s-au organizat, toate trebuie să înceteze. În toate funcţiile de conducere, în toate poziţiile de comandă şi în toate funcţiile de execuţie trebuie să fie selectaţi obiectiv, transparent cei mai buni profesionişti, oamenii cu cea mai mare dedicare pentru servirea interesului public.Transformarea Jandarmeriei, a Poliţiei în altceva decât ceea ce spune Constituţia şi legea, transformarea în instrument de apărare a fost potentaţilor zilei, trebuie să înceteze”, a mai declarat premierul.
Ministrul Marcel Vela a afirmat la preluarea mandatului că îşi doreşte ca toţi angajaţii MAI să fie în slujba poporului.
“Astăzi la Ministerul Afacerilor Interne este un nou început. Aş dori să mulţumesc domnului prim-ministru şi domnului preşedinte pentru nominalizare şi susţinere de a fi în această nobilă misiune de ministru în slujba poporului pentru că minister în latină înseamnă slujbaş aşa cum îmi doresc să fie toţi angajaţii Ministerului Afacerilor Interne în slujba poporului, cu zero politizare, maximă profesionalizare, cu declararea unui război total împotriva fenomenului criminogen, infractorilor, clanurilor interlope şi a tuturor acelora care pun în pericol siguranţa, viaţa şi bunurile românilor. Am încredere că împreună vom face o lume mai bună şi o Românie normală”,a declarat Vela.