Skip to content
Ediția de astăzi VIDEO

Iohannis: Restricțiile devin obligații! Persoanele peste 65 de ani să stea practic tot timpul acasă

Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți, 24 martie, că se vor introduce noi restricții de circulație și noi restricții pentru români, în sensul că ce a fost până acum o recomandare devine obligație, după principiul „stăm acasă”, care vor intra în vigoare miercuri, 25 martie.

Evident că oamenii pot ieși ca să meargă la serviciu și să se întoarcă de la serviciu, să iasă să își facă cumpărăturile absolut necesare de alimente de pe-o zi pe alta. Însă aceste restricții devin obligații! Am convenit totodată ca în această perioadă să pregătim pentru persoanele care sunt în carantină sau în izolare măsuri de supraveghere electronică, fiindcă este absolută nevoie ca aceste măsuri să fie respectate integral”, a anunțat șeful statului.

Totodată, Klaus Iohannis a anunțat că armata va ieși în stradă.

În afară de aceste chestiuni, am convenit să folosim și Armata, pentru a gestiona mai bine situațiile create în teren. În acest fel, Armata va pune la dispoziție personal care va veni să suplimenteze forțele de ordine publică, Jandarmerie și Poliție. Un punct foarte special, țin neapărat să-l mai menționez – persoanele cele mai vulnerabile sunt persoanele peste 65 de ani. Este evident că avem nevoie de măsuri speciale, dar și de restricții speciale. Și, astfel, pentru a proteja persoanele peste 65, pentru aceste persoane se vor introduce restricții speciale, în sensul că vor trebui, în interesul lor propriu, să stea practic tot timpul acasă. Am discutat și alte măsuri care se cer luate, fie prin Ordonanțe de urgență ale Guvernului, fie prin Hotărâri ale Guvernului, fie prin ordine militare. Aceste restricții, pe care tocmai le-am menționat, vor fi prelucrate în cursul zilei de astăzi într-o ordonanță militară, ordonanță militară care se va finaliza până la sfârșitul acestei zile. Și restricțiile, dragi români, vor intra în vigoare începând de mâine”, a subliniat președintele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.