Skip to content
Recent Spot

Iohannis: România va ieși cu bine din această criză

Președintele României Klaus Iohannis a atacat din nou pe cei din PSD, în mod special pe decizia de a o revoca pe Laura Codruța Kovesi.

Parlamentul actual, în această configurație politică, dominată chiar de partidul care a patronat revocarea din funcție a doamnei Kövesi, a dovedit că nu este capabil să ia decizii pentru protejarea cetățenilor. Acesta este partidul care vreme de trei ani a făcut un scop din bulversarea întregului sistem judiciar, prin construirea unei legislații penale menite să-i protejeze pe infractori, și nu pe cetățenii onești. Timp de trei ani, prin acest proiect construit împotriva celor mai elementare reguli de funcționare a unei societăți democratice, PSD a orchestrat comisii peste comisii de anchetă, menite să discrediteze pe toți cei care ar fi putut să-i împiedice să-și atingă scopul. Nu mă aștept ca astăzi, când CEDO a hotărât că doamnei Kövesi i s-au încălcat drepturi fundamentale, PSD să se grăbească să înființeze o comisie parlamentară prin care să ancheteze de ce a fost posibil acest lucru. Însă nu mă îndoiesc că românii vor sancționa PSD, prin vot, evident, pentru toate aceste acțiuni extrem de grave”, a declarat președintele.

În ceea ce privește relansarea economică, președintele României a precizat că eforturile se vor concentra pe redeschiderea graduală a sectoarelor economice care s-au aflat sub incidența restricțiilor.

Un alt subiect la care vreau să mă refer este relansarea economică. Am avut în această după-amiază o întâlnire cu reprezentanți ai mediului de afaceri, întrucât preocuparea noastră, a tuturor, este repornirea economiei după această stare de urgență. Am discutat despre eforturile companiilor din România de a se adapta situației de criză pe care o traversăm, dar și despre cum vede mediul de afaceri reluarea activităților și relansarea economiei noastre. Antreprenorii au probleme reale provocate de epidemie și nu pot fi lăsați singuri, au nevoie de implicarea și sprijinul autorităților. Tocmai de aceea, chiar înainte de decretarea stării de urgență, am susținut crearea unui grup de lucru interinstituțional, cu specific economic, la nivelul Guvernului, unde mediul de afaceri participă în mod activ. Și asta se vede în rezultatele concrete ale acestui dialog, măsurile luate de Guvern până în prezent venind în sprijinul întreprinzătorilor. În perioada următoare, eforturile noastre se vor concentra pe redeschiderea graduală a sectoarelor economice care s-au aflat sub incidența restricțiilor. Împreună cu partenerii de dialog social, vom identifica măsurile necesare astfel încât reluarea activităților economice să se facă în condiții de siguranță pentru toți angajații. Protejarea sănătății românilor rămâne obiectivul nostru principal, indiferent că vom avea măsuri de distanțare socială mai severe sau mai lejere. Din păcate, pericolul nu a trecut și nu există elemente care să ne arate că virusul va dispărea de la sine într-un orizont de timp apropiat. Din acest motiv, redeschiderea activității în sectorul restaurantelor, hotelurilor, turismului și a serviciilor se va realiza gradual, cu respectarea unor măsuri clare de protecție sanitară. După cum bine știți, pachetul măsurilor economice adoptate de România în perioada stării de urgență s-a concentrat pe menținerea locurilor de muncă și pe susținerea sectoarelor economice cele mai afectate. Vom păstra și după 14 mai sprijinul pentru acordarea șomajului tehnic, dar vom introduce și noi măsuri privind munca flexibilă, care să permită reluarea activității sectoarelor afectate direct sau indirect, cu obiectivul evident al păstrării locurilor de muncă. De asemenea, vor continua să fie aplicate schemele de ajutor de stat, cum sunt cele destinate Întreprinderilor Mici și Mijlocii, dar vom avea în vedere scheme de sprijin și pentru companiile mari care au fost afectate de criză și al căror aport este esențial pentru relansarea economiei. Vreau să subliniez că Guvernul a negociat cu Comisia Europeană ca toate fondurile europene nerambursabile disponibile la acest moment să poată fi redirecționate cu prioritate către programele de sprijin pentru companii și către proiectele mari de infrastructură de transport și de comunicații. Este o măsură bună, care începe să producă rezultate. Un obiectiv fundamental al planului de relansare economică, la care lucrăm împreună cu Guvernul Orban, este creșterea masivă a investițiilor publice în toate tipurile de infrastructură, de la cea energetică, la cea de transport și de sănătate. Vorbim practic de un proiect de reconstrucție a României”.

Klaus Iohannis a precizat că produsele românești de calitate reprezintă, la rândul lor, o resursă pe care o vom promova mult mai bine și vor fi susține investiții semnificative în sectoare economice de interes strategic, cum sunt agricultura și industria alimentară, securitatea energetică, dar și sanitară.

De asemenea, modernizarea și digitalizarea administrației care, atenție, au început deja de acum, vor continua la fel de puternic. În final, vreau să transmit un mesaj de încredere companiilor și investitorilor. România va ieși cu bine din această criză. Convingerea mea fermă este că parteneriatul dintre autorități și mediul privat, bazat pe dialog constant și transparent, este calea de relansare economică și de dezvoltare durabilă. Acest lucru este cu atât mai important într-o perioadă de criză profundă, ca cea pe care o traversăm acum. Este motivul pentru care am solicitat mediului de afaceri să fie un partener dedicat și constructiv în ceea ce privește identificarea și implementarea măsurilor de relansare economică și sunt încrezător că împreună vom reuși să găsim cele mai bune soluții”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.