Skip to content
Social

Klaus Iohannis: Decizia de a deschide școlile, deși nu este una ușoară, este corectă și necesară.

Președintele Klaus Iohannis a declarat că decizia de a deschide școlile, deși nu este una ușoară, este corectă și necesară.

În acest moment, avem doar câteva localități în care educația se va relua exclusiv on-line, iar în altele se va desfășura în sistem hibrid, în funcție de situația epidemiologică și de condițiile logistice existente. Autoritățile centrale și locale, dar și conducerile unităților de învățământ au implementat o serie de proceduri pentru a limita riscul de transmitere a COVID-19 în comunitatea școlară, dar eficiența lor depinde în bună parte de colaborarea cadrelor didactice, a părinților și, evident, a elevilor. Nu putem reduce riscul de infectare la zero, dar, în același timp, este foarte important să conștientizăm că, prin respectarea regulilor de bază, fiecare contribuie la siguranța întregii comunități. Limitarea accesului la educație are consecințe negative majore pentru generațiile tinere și ne afectează tuturor viitorul. Așadar, decizia de a deschide școlile, deși nu este una ușoară, este corectă și necesară. Mulțumesc tuturor celor care au depus eforturi ca școala să poată începe, pentru că obiectivul unei educații de calitate trebuie să rămână prioritar, chiar dacă ne confruntăm cu o criză sanitară. Vreau să evidențiez, totodată, eforturile autorităților locale de a asigura instituțiilor de învățământ tot ceea ce este necesar pentru desfășurarea noului an școlar. Le mulțumesc, de asemenea, și dascălilor și conducerilor școlilor care, nu de puține ori, trebuie să găsească soluții pentru a face posibilă reluarea cursurilor în condiții de siguranță pentru copii și pentru cadre didactice. Nu în ultimul rând, mă adresez și părinților, care, în mod firesc, sunt preocupați și îngrijorați de modul în care vor evolua lucrurile începând cu 14 septembrie: vă încurajez să îi trimiteți pe copii la școală și să le explicați că, pentru un timp, școala va fi diferită, dar, dacă vom respecta cu toții regulile, vom depăși cu bine această situație”, a declarat președintele României Klaus Iohannis.

Șeful statului a precizat că în marea majoritate au fost rezolvate problemele din școli, pentru a fi pregătite pentru elevi.

Dar, dați-mi voie să vă spun că în mii și mii de școli din România directorii, profesorii, consiliile de administrație, autoritățile locale au lucrat și au rezolvat problemele. Marea, marea majoritate a copiilor vor merge la școală, lucrurile vor fi pregătite și vor funcționa. Sigur, regretabil, ca în fiecare an – fiindcă încă nu suntem acolo unde dorim să ajungem, poate după ce implementăm „România Educată” – mai există și excepții, mai există și chestiuni nerezolvate, dar ele pot fi rezolvate și am constatat o implicare exemplară, nu numai la autoritățile centrale, ci și la autoritățile locale. Poate faptul că începe școala în campanie nici nu este așa rău. Fiecare primar, evident, are ambiția să arate că poate să rezolve și problemele școlii, ceea ce este foarte bine. Sunt convins că, și pentru aceste excepții, unde problemele încă nu sunt rezolvate, din păcate, se vor găsi soluții în zilele următoare. Se vor implica și autoritățile centrale, acolo unde se poate, fiindcă nu este posibil – și asta am spus-o din capul locului – nu este posibil ca de aici, din Capitală, să se rezolve problemele fiecărei școli din fiecare comunitate. Problemele se rezolvă cel mai bine acolo unde apar și sunt convins că soluții se vor găsi”, a completat Klaus Iohannis.

Președintele a vorbit și despre accesul la internet în școlile unde se vor face și cursurile online.

Accesul la internet nu se rezolvă de Guvern, accesul la internet se rezolvă de operatorii privați și da, se lucrează și la această chestiune, știu că au fost chiar mai multe discuții cu operatorii și, pe parcurs, lucrurile se vor rezolva. Însă, dacă ne uităm la ce dificultăți au fost de înlăturat, ce multe complicații au apărut și au trebuit rezolvate, cred că rezultatul este unul poate chiar neașteptat de pozitiv. Știți foarte bine că s-a discutat în fel și chip despre începerea anului școlar, dacă să înceapă, dacă să nu înceapă, discuții care s-au purtat în spațiul public. Noi am fost convinși de la început că anul școlar trebuie să înceapă, copiii trebuie să se întoarcă la școală și peste tot unde apar probleme trebuie găsite soluții. Unele s-au găsit de către autoritățile centrale, altele s-au rezolvat de către autoritățile locale, altele s-au rezolvat chiar în școală, sau în consiliul de administrație sau chiar rezolvări au venit din partea cadrelor didactice. Deci, iată un efort comun, neobișnuit, intens, admirabil, pentru care am și ținut să mulțumesc, la începutul intervenției mele, celor implicați”, a mai declarat președintele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.