Skip to content
Ediția de Astăzi Recent VIDEO

Klaus Iohannis: Eu nu pot să accept să existe amnistie și grațiere pentru corupți!

Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni, 1 aprilie, că a decis să facă o reconsultare a Parlamentului, o nouă consultare a Parlamentului României, pentru lărgirea ariei de cuprindere a referendumului.

Așadar, voi adresa Parlamentului României o nouă consultare, care lărgește aria de cuprindere pentru referendum, pentru a-l face mai eficient și mai puternic. Referendum pe 26 mai. Avertizez Guvernul României să nu emită ordonanțe de urgență în aceste domenii – justiție, politică penală -, până când nu se exprimă poporul, până nu cunoaștem voința suverană a românilor”, a declarat șeful statului.

Președintele a atacat, din nou, în termeni duri guvernarea PSD.

Vom avea referendum pe 26 mai. Este un lucru cunoscut că guvernarea pesedistă a eșuat. Mult-promisele spitale, în special spitalele regionale, nu mai există nici măcar pe hârtie. Autostrăzile s-au pierdut pe coridoarele și în sertarele ministerului de resort. Economia suferă din cauza experimentelor făcute de PSD. Dar cel mai grav este că asaltul PSD asupra justiției nu se termină, nu se mai termină! Un asalt constant, continuu, care a început cu Ordonanța 13, care a scos sute și sute de mii de români în stradă. Acea Ordonanță 13, prin care pesediștii au vrut, dintr-o lovitură, să scape de justiție, să-și albească dosarele. Au vrut atunci să dea amnistie și grațiere. Tema nu numai că nu a fost abandonată de PSD, este păstrată în continuare, și în continuare pesediștii își doresc amnistie și grațiere pentru corupți. Această temă trebuie clarificată. Eu nu pot să accept să existe amnistie și grațiere pentru corupți”, a mai declarat Klaus Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.