Skip to content
Focus Recent

Liberalii acuză că referendumul pe Justiție este boicotat

Președintele PNL Ludovic Orban i-a transmis o scrisoare deschisă președintelui Autorității Electorale Permanente
Constantin-Florin Mitulețu-Buică prin care îi solicită să înceteze boicotarea Referendumului convocat de președintele României, Klaus Iohannis, odată cu alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai.

Este absolut revoltător și scandalos că nici până la această dată, de la începerea campaniei pentru Referendum, Autoritatea Electorală Permanentă nu promovează public nicio campanie de informare și încurajare a participării românilor la vot. Absența oricărui material informativ în presă și la posturile de radio și de televiziune din țară privind scrutinul din 26 mai în care să fie prezentate informații esențiale despre obiectul și procedura de vot, este o abatere gravă de la rolul și atribuțiile AEP și încalcă fraudulos dreptul constituțional la informare al cetățenilor români. Asistăm la un boicot instituțional privind participarea cetățenilor la Referendum din partea AEP și a altor instituții ale statului, fără precedent, care arată clar că autoritățile responsabile de buna organizare a votului din 26 mai sunt folosite pentru a împiedica exprimare votului de către cetățeni, la ordinul unui condamnat penal definitiv pentru fraudă electorală, Liviu Dragnea”, se arată în scrisoarea deschisă.

Orban susține că este vorba de o tentativă de fraudă la Referendum din partea PSD.

Tentativă de fraudă pornită încă de la începutul campaniei prin adoptarea unei Ordonanțe de Urgență care avea ca scop să-i interzică Președintelului României să se implice în campania pentru Referendumul convocat pentru a interzice amnistia și grațierea faptelor de corupție și adoptarea ordonanțelor de urgență în domeniul penal. În consecință, vă somez public să dispuneți realizarea în regim de urgență a unei campanii mass-media de informare a cetățenilor privind Referendumul convocat de Președintele României și să abandonați folosirea Autorității Electorale Permanente în tentativa PSD de fraudare a votului din 26 mai”, a mai scris președintele PNL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.