Skip to content
Ediția de astăzi

Liberalii fac demersuri concrete pentru preluarea Portului Turistic în administrarea CL Turnu Severin

 

Viceprimarul Daniel Cîrjan (PNL) împreună cu grupul de consilieri locali liberali din Consiliul Local al municipiului Drobeta Turnu Severin au depus un proiect de hotărâre, care prevede darea unui acord de principiu din partea municipalității pentru preluarea Portului Turistic Drobeta Turnu Severin, în suprafață totală de 44.084 mp, din domeniul public al statului și administrarea Companiei Naționale Administrația Porturilor Dunării Fluviale SA în domeniul public al Unității Administrativ Teritoriale și administrarea Consiliului Local al municipiului Drobeta Turnu Severin.

De multă vreme se vorbește despre preluarea în administrare a Portului Turistic de către Primăria Drobeta-Turnu Severin, dar concret nu s-a făcut nimic în acest sens.

„Acest proiect de hotărâre se va regăsi pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local din data de 26 aprilie și îmi exprim speranța că va primi încrederea și votul consilierilor locali pentru că acest proiect de hotărâre poate fi determinant pentru dezvoltarea economică ulterioară a municipiului Drobeta-Turnu Severin.

De ani de zile toată lumea vorbește despre preluarea portului în patrimoniul municipiului Drobeta Turnu Severin, dar nu s-a făcut niciun demers concret în acest sens. Ori această hotărâre de Consiliu Local care prevede un acord de principiu practic ar reprezenta un prim pas în începerea demersurilor concrete pentru preluarea Portului Turistic în administrarea Consiliului Local al municipiului Drobeta Turnu Severin. În acea zonă se pot face investiții, se pot atrage fonduri europene nerambursabile de către Consiliul Local, una peste alta acea zonă poate fi, prin turiștii atrași, un motor de dezvoltare economică pentru municipiul Drobeta Turnu Severin și pentru județul Mehedinți”, a declarat marți viceprimarul Daniel Cîrjan și, totodată, președintele Organizației municipale PNL Drobeta-Turnu Severin.

În momentul de față, Portul de la Dunăre este o pată pe obrazul municipalității, din cauza stării deplorabile în care arată.  Nu doar că aici nu s-au mai făcut investiții de ani buni, dar nici măcar nu este curățenie, nu se taie iarba. Imaginea pe care o lasă turiștilor străini care călătoresc pe Dunăre este de netolerat fiindcă la prima vedere îți lasă impresia unei zone părăsite. Primăria orașului nu poate însă interveni în niciun fel din punct de vedere legal în această zonă întrucât portul nu este în administrarea sa.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.