Skip to content
Focus Recent

Liviu Dragnea îl amenință pe Klaus Iohannis: Va fi acuzat pentru înaltă trădare

Un document prin care președintele României Klaus Iohannis urmează să fie acuzat de înaltă trădare este deja pregătit și dacă se va merge mai departe cu această acțiune, șeful statului ar urma să fie suspendat, potrivit anunțului făcut de liderul PSD Liviu Dragnea.

Sunt multe acţiuni ale lui Iohannis care pot îmbrăca forma trădării. Nu mi-aş dori să ajung acolo, dar nu e imposibil. Sunt acţiuni care au adus deservicii României”, a afirmat liderul PSD la o emisiune la Antena 3.

Însă nu s-a luat nicio decizie cu privire la acest document în cadrul coaliției de guvernare.

Conform articolului 96 din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare.

Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.