Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Ludovic Orban are astăzi negocieri cu majoritatea partidelor parlamentare, pentru susţinerea Guvernului

 

Premierul desemnat, Ludovic Orban, are, marţi, discuţii cu majoritatea partidelor parlamentare, în vederea conturării unei majorităţi care să susţină Guvernul. Orban se va întâlni cu legaţiile ALDE, PMP, UDMR şi USR, iar miercuri cu Pro România.

Premierul desemnat a anunţat că marţi şi miercuri se vor purta noi negocieri cu partidele parlamentare.

”Mâine şi poimâine urmează runda a doua de discuţii cu partenerii alături de care am depus moţiunea de cenzură. Mâine ALDE, PMP, UDMR şi USR, iar miercuri Pro România”, a anunţat, luni seară, Orban.

Premierul desemnat se va întâlni, la ora 9.30, cu delegaţia ALDE, la 11.00 cu delagaţia PMP, la 13.30 cu reprezentanţii UDMR, iar la 15.00 cu delegaţia USR.

Preşedintele USR, Dan Barna, a spune că în prezent nu există în Parlament o majoritate care să asigure reforme, că se prefigurează o guvernare care ”va sta de fapt la mâna PSD, a lui Victor Ponta, a lui Tăriceanu”.

”Nu putem decât să confirmăm că, în acest moment PNL nu a generat o majoritate care să susţină reformele. Ceea ce spunem de două săptămâni că suntem în perspectiva unei guvernări minoritare, în perspectiva unei guvernări care va sta de fapt la mâna PSD, va sta la mâna lui Victor Ponta,  va sta la mâna lui Tăriceanu, o guvernare minoritară care foarte probabil nu va putea să facă aproape niciuna dintre reformele sau niciuna dintre reformele de care România are atâta nevoie. Voi avea şi mâine o întâlnire cu premierul desemnat şi cu delegaţia PNL. Aştept în continuare soluţii credibile şi funcţionale de la premierul desemnat Ludovic Orban, pentru că în momentul de faţă Parlamentul nu face decât să confirme, astăzi aţi avut dovada o dată în plus, că majoritatea toxică din acest Parament nu guvernează pentru cetăţeni”, a spus Dan Barna.

Acesta a precizat că USR nu a cerut funcţii, beneficii sau poziţii în structurile statului, spre deosebire de alte formaţiuni politice care au pus condiţii în cursul negocierilor.

Ludovic Orban a anunţat că a stabilit un calendar ”rezonabil” pentru învestirea Guvernului.

Joi sau vineri va fi depusă lista miniştrilor şi Progrul de Guvernare, iar votul de învestitură ar putea avea loc săptămâna viitoare, miercuri.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.