Skip to content
Ediția de astăzi

Ludovic Orban: După părerea mea, vor fi alegeri anticipate

Premierul Ludovic Orban se declară convins că în România vor fi alegeri anticipate, iar unul dintre argumente este acela că Parlamentul respinge ”pe bandă rulantă” acte normative adoptate de Guvern.

Întrebat dacă se va renunţa la ideea alegerilor anticipate, premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri seară, că acest lucru nu se va întâmpla, potrivit PSNews.ro

După părerea mea, vor fi alegeri anticipate, nu putem să renunţăm la un obiectiv fundamental pentru România. Chiar faptul că Parlamentul respinge pe bandă rulantă acte normative adoptate de Guvernul pe care îl conduc, acte normative care aduc lucruri bune pentru oameni, este un argument în plus pentru dizolvarea Parlamentului şi pentru organizarea de alegeri anticipate”, a declarat Orban.

Ordonanţa de Urgenţă privind alegerile anticipate a fost respinsă miercuri de plenul Senatului. Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că decizia privind alegerile anticipate se va lua în Camera Deputaţilor, care este Cameră decizională şi că Guvernul a dat o ordonanţă în acest sens ”din motive extrem de temeinice”, iar cine va vota împotrivă ”nu vrea să respecte termenele constituţionale”. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.