Skip to content
Recent

Luni e ziua cea mare în Parlament pentru raportul Comisiei Sufrageria

Luni este ziua cea mare în Parlament pentru raportul Comisiei alegerilor prezidențiale din 2009 (așa-numita Comisie „Sufrageria lui Gabriel Oprea”).

Plenul reunit al Legislativului este așteptat să dezbată luni raportul Comisiei Sufrageria. După dezbatere, parlamentarii vor vota o hotărâre de aprobare a raportului, cu concluziile adoptate de comisie şi propunerile formulate, informează Mediafax.

După aprobare, hotărârea urmează să fie trimisă, alături de raport, către mai multe instituţii ale statului.

„Parlamentul transmite prezenta hotărâre, raportul final şi dosarele cu materialele documentare care au stat la baza elaborării raportului către Administraţia Prezidenţială – preşedintelui României, Guvernul României, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi către Consiliul Superior al Magistraturii, care au competenţe în domeniul analizat de comisia parlamentară de anchetă, pentru ca acestea să-şi poată exercita atribuţiile legale”, potrivit documentelor ordinii de zi.

Preşedintele Comisiei pentru alegerile din 2009, deputatul PSD Oana Florea, a prezentat, în 23 ianuarie, concluziile Raportului final al acestui for, după 8 luni de activitate, precizând că, în lipsa buletinelor de vot, se poate doar deduce că au existat acţiuni de influenţare a scrutinului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.