Skip to content
Ediția de Astăzi Recent

Marți, ziua marilor decizii la PSD – Cine va fi candidatul prezidențial?!?

O vară cu adevărat fierbinte și pe scena politică, din România. Social democrații se reunesc marți, 23 iulie, la București pentru a decide cine va fi candidatul PSD la alegerile prezidențiale.

PSD anunță că Biroul Permanent Național se reunește marți, 23 iulie 2019, de la ora 11:00, la Camera Deputaților, după care la ora 12.00 se desfășoară Comitetul Executiv Național al Partidului Social Democrat.

Între timp, după ce Viorica Dăncilă spunea acum câteva zile că ar putea fi candidatul PSD, dacă partidul o cere, la vizita din Mehedinți lucrurile pare că s-au nuanțat puțin. Președintele PSD a lăsat în continuare de înțeles că o posibilă candidatură e la mâna partidului, însă Aladin Georgescu, cu mare aplomb, a declarat în fața presei că Viorica Dăncilă se va dovedi a fi cu siguranță un președinte al României, foarte bun (sic…sic…sic…aplauze!)

Între timp Eugen Orlando Teodorovici și Mihai Fifor s-au retras din cursa pentru candidatura la Cotroceni. A mai rămas Liviu Pleșoianu, Șerban Nicolae și Gabriela Firea. De Viorica Dăncilă nu știm nimic sigur. Dar ziua de marți va fi una decisivă pentru social democrați.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.