Skip to content
Ediția de astăzi

Medicii sunt în alertă! O nouă tendință în rândul persoanelor cu COVID-19: Își neagă simptome și nu vor să se mai izoleze de comunitate

Medicii români constată o nouă tendință în rândul persoanelor infectate cu noul coronavirus. Unii oameni ignoră sau chiar neagă primele simptome specifice COVID-19 și înși continuă activitatea în comunitate uneori chiar fără să poarte masca de protecție.

Semnalul de alarmă a fost tras de medicul Simin Florescu, director medical al Spitalului „Victor Babeş” din Capitală, care precizează că în astfel de cazuri, riscul de transmitere a infecției este extrem de mare. În aceste condiții, medicul a subliniat că este foarte important ca oamenii să nu neglizele ”ideea de boală” și nici riscul de transmisibilitate a coronavirusului și să se adreseze medicului de familie la cea mai mică bănuială privind infectarea, potrivit PSNews.ro

Aceasta este o nouă tendinţă, de a-şi nega propriile simptome, de a zice «nu mă testez că nu am eu», sau «nu vreau să cred că am», şi, din păcate, în loc să se izoleze şi să încerce să prevină să transmită mai departe face exact invers şi continuă activitatea în comunitate ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, chiar şi fără mască, ceea ce înseamnă negarea bolii. Acestea sunt cazurile cele mai suspecte de a transmite mai departe”, a declarat Simin Florescu, pentru Digi 24. În ceea ce privește situația din unitatea sanitară pe care o conduce, medicul a declarat că personalul se află într-o ”permanentă agitație” în încercarea de a găsi locuri pentru pacienții cu COVID-19.

Ea a spus că în spitale în ultimele săptămâni a fost atins „apogeul” în ceea ce priveşte numărul de bolnavi. „În ultimele săptămâni am atins apogeul. Practic, suntem într-o agitaţie permanentă pentru a găsi locuri pentru pacienţii care au necesar mare de oxigen, în a interna pacienţii care vin la camerele de gardă cu stare generală gravă, singuri sau aduşi de ambulanţe, astfel încât în afară de faptul că toate paturile sunt ocupate, inclusiv secţia exterioară de la Pipera, avem inclusiv canapele de consultaţii din camerele de gardă pline de pacienţi pe care îi ţinem în aşteptare cu oxigenul din camera de consultaţii până când le găsim un loc în spital”, a mai declarat directorul medical al Spitalului „Victor Babeş”.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, în raportarea de sâmbătă că, în ultimele 24 de ore, la nivel național, au fost confirmate 9.685 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintr-un total de 33.221 de teste care au fost prelucrate în același interval.

În acest moment, în unitățile medicale de profil din țară sunt internați 13.294 de pacienți diagnostiocați cu COVID-19, dintre care 1.132 se află în secțiile de terapie intensivă. Totodată, de vineri până sâmbătă, au fost înregistrate 160 de decese în rândul pacienților cu coronavirus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.