O fostă operatoare de la 112 transmite pe Facebook un mesaj legat de drama de la Caracal şi povesteşte cum a fost rezolvat cazul unui băiat din Mehedinţi de aceeaşi vârstă cu Alexandra.
Cazul Alexandrei de la Caracal a sensibilizat o ţară întreagă, iar românii comentează şi critică pe Facebook modul cum au acţionat poliţiştii şi procurorul. O fostă operatoarea de la 112 din judeţul Mehedinţi, Cristina Şoloiu, transmite un mesaj dur pe Facebook şi prezintă cazul unui adolescent de 15 ani, terminat din fericire cu bine.
„Plecaţi, toţi! Voi, cei buni, plecaţi acum! Nu mai giraţi incompetenţa ucigaşă a celorlalţi! Nu mai permiteţi să fiţi băgaţi în aceeaşi oală cu ei! Nu mai munciţi pentru ei sau în locul lor! Sistemul trebuie dărâmat şi reconstruit de la zero, e singura şansă. Nu ştiu ce să mai zic. Poate doar că îmi pare atât de rău pentru tot, încât simt că mi se rupe inima…”, scrie Cristina Şoloiu pe contul său de Facebook.
Aceasta povesteşte cazul unui adolescent de 15 ani, din Mehedinţi, care se rătăcise în zona de munte, în toiul nopţii, în iarna anului 2005. În naivitatea sa, crezuse că poate ajunge pe jos la casa părinţilor săi din satul Noapteşa, după ce autobuzul în care se afla şi-a întrerupt călătoria din cauza zăpezii mari.
“Unul dintre primele mele cazuri ca operatoare 112 au avut ca protagonist un băiat de aceeaşi vârstă cu Alexandra: 15 ani. Era iarna lui 2005, era zăpadă mare şi se anunţau în continuare ninsori abundente, mai ales în zona de munte. Băiatul era din satul Noapteşa, dar învăţa la un liceu din Herculane, la internat, şi luase autobuzul spre casă. La Baia de Aramă, însă, toţi călătorii au fost daţi jos, pentru că autobuzul nu mai putea înainta din cauza troienelor. Era după-amiază, în jur de ora 4.00, iar băiatul nostru a pornit-o pe jos spre Noapteşa, aflată cam la 30 de kilometri distanţă”, spune Cristina.
Nu avea mobil asupra lui şi oricum nu i-ar fi fost de mare folos pentru că în zonă nu exista semnal la telefon.
„Eu intrasem în tura de noapte cu doamna Mariana Lădaru, iar dispecerul de serviciu la poliţie era Mitică Pârvulescu, poliţist vechi, priceput şi experimentat – specie cvasi-dispărută în prezent. Apelul a venit în toiul nopţii. După vreo nouă ore de mers prin zăpadă, ud, îngheţat, flămând şi speriat, băiatul care mergea acasă, la Noapteşa, a realizat că nu mai ştie unde se află. A sunat la 112 de la un telefon public din mijlocul lui nicăieri – nici vorbă de localizare la momentul acela, ne apărea doar că este un post public Romtelecom”, îşi continuă povestea Cristina.
Îşi aminteşte că a transferat apelul la poliţie:
“După ce l-a chestionat scurt pe copil, poliţistul Pârvulescu a înţeles gravitatea situaţiei şi a introdus în conferinţă Poliţia Baia de Aramă, mai precis pe ofiţerul de serviciu Căpăstraru, care presupun că făcea parte din aceeaşi specie aproape extinctă ca şi colegul său. După ce a aflat când pornise băiatul din Baia de Aramă şi după ce i-a cerut să-i descrie exact ce vede (o clădire dezafectată, pe care rămăseseră literele „Autoservire” şi „Poşta”), poliţistul Căpăstraru şi-a dat seama unde se afla rătăcitul: undeva la mijlocul drumului, în zona Bala”.
Poliţistul a avut inspiraţia să-l îndrume pe elev spre casa soacrei sale:
“«Şi acum închizi telefonul şi o iei pe stradă în jos. Nu prima, nu a doua, a treia casă pe dreapta are un gard verde. Baţi în poartă şi spui că te-am trimis eu. Acolo stă soacră-mea. Să-ţi dea ceva să mănânci şi să te culce acolo, la ea, că mâine vin eu şi te duc acasă». «-Nu, nenea, ştiţi… Eu vreau să ajung la Noapteşa, la părinţi…», încerca copilul să bâguie, cu vocea aprope stinsă de frig, foame şi oboseală. «-Măi, băiete, nu ajungi nicăieri în noaptea asta. Ai tăi nici măcar nu ştiu că vii. Du-te acolo unde îţi spun eu, c-o sun acum pe soacră-mea să-ţi dea drumul».
Datorită acestui poliţist, adolescentul a fost salvat şi povestea a avut un final fericit. A doua zi, elevul a fost luat de părinţii săi din casa familiei care îl găzduise peste noapte.
“Dimineaţa, înainte de a ieşi din tură, am aflat de la colegul Pârvulescu că apelantul nostru petrecuse noaptea în siguranţă, în casa cu gard verde, şi că poliţia îi anunţase părinţii, care urmau să meargă să-l ia. N-am să uit niciodată cazul ăsta. N-am să uit cât de mândră m-am simţit că fac parte dintr-un sistem care salvează vieţi. Voi avea mereu tot respectul pentru poliţistul care n-a stat să se gândească la proceduri, ci a acţionat rapid, în condiţiile date (un copil îngheţat şi epuizat, într-o noapte geroasă, într-un loc greu accesibil din cauza zăpezii mari). A acţionat rapid, dar, mai ales, a acţionat uman. Astfel că băiatului din Noapteşa nu i-a fost frânt drumul la 15 ani, în mijlocul lui «nicăieri»”, îşi încheie povestea fosta operatoare de la 112.
