Skip to content
Ediția de astăzi

Meteo: La ce temperaturi ne așteptăm săptămâna viitoare

Meteorologii anunță că sâmbătă și duminică, 17 – 18 iulie, vremea va fi călduroasă, caniculară la amiază, local în sudul și estul țării și izolat în rest, iar disconfortul termic va fi accentuat.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales după-amiaza și noaptea în vest și sud-vest, unde local vor fi averse ce vor avea şi caracter torențial, descărcări electrice și, posibil, vijelii şi grindină. În restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse, cu o probabilitate mai mare în zonele montane și nord-est, iar local și temporar, îndeosebi ziua, vântul va avea unele intensificări la munte și în sud. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 30 și 36 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 11…12 grade în depresiuni şi 24…25 de grade în deltă.

Luni și marți, 19 – 20 iulie, vremea va fi în general instabilă în sud-vestul, vestul, centrul, nordul și nord-estul țării precum și la munte, iar seara și
noaptea pe arii mai restrânse și în restul teritoriului. Instabilitatea atmosferică temporar va fi accentuată și se va manifesta prin perioade cu înnorări, averse ce vor avea mai ales caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, pe alocuri, vijelii și grindină. Îndeosebi în intervale scurte de timp, local se vor înregistra cantități de apă însemnate. Valorile termice se vor menține mai mari decât cele specifice datei, iar în regiunile sudice și sud-estice acestea vor caracteriza o vreme local caniculară după-amiaza când și disconfortul termic va fi accentuat. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 37 de grade, cele mai mari valori urmând a se înregistra în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 15 şi 23 de grade.

De miercuri până sâmbătă, 21 – 24 iulie, vremea se va răcori treptat și mai ales la începutul intervalului, local va fi instabilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.