Skip to content
Spot

Ministerul Energiei explică motivul importurilor masive de gaze

Ministerul Energiei este preocupat de asigurarea stocurilor de gaze naturale necesare pentru sezonul rece. Aceasta este explicația intituției, după ce importurile României din sector au crescut de 353 de ori în mai 2019, raportându-ne la datele din aceeași lună a anului precedent.

Astfel, în această perioadă, atenția noastră a fost îndreptată spre umplerea depozitelor subterane cu gaze naturale la prețuri cât mai bune. Astfel, la jumătatea lunii iulie 2019, România avea stocată în depozitele subterane o cantitate de 1,535 miliarde metri cubi de gaze, față de 1,237 miliarde metri cubi la aceeași dată din anul 2018. Pe de altă parte, stocul minim obligatoriu pentru iarna următoare a fost majorat, față de 2018, cu 10%, până la 2,18 miliarde de metri cubi de gaze”, arată postarea Ministerului Energiei potrivit PSNews.ro

Ba mai mult, în ceea ce privește „știrile prezentate de agenția de presă Agerpres”, Ministerul Energiei insistă „asupra faptului că importurile de gaze din această perioadă avantajează România, în condițiile în care prețurile de import din această perioadă sunt cu mult mai scăzute decât în vârf de iarnă”.

Explicațiile instituției vin, așadar, în contextul în care importurile de gaze naturale din luna mai 2019 ale României au fost de 353 de ori mai mari comparativ cu luna mai a anului 2018, se arată în datele centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.