Skip to content
Ediția de astăzi Focus

Ministrul Economiei, bilanț oficial: Ce a realizat Virgil Popescu

Ministrul mehedințean Virgil Popescu, care deține unul dintre cele mai importante portofolii din Guvernul Orban, a susținut miercuri, 18 noiembrie, o conferință de presă în care a prezentat realizările din ultimele 12 luni.

A vorbit despre proiecte demarate, unele finalizate, altele în curs de finalizare. A anunțat că în zilele următoare mulți antreprenori vor primi banii în conturi, din fondurile nerambursabile.

Totodată, nu a uitat de județul Mehedinți, pe care l-a menționat când a vorbit despre turism.

”Turismul este foarte important, și, după părerea mea, un lucru din care România poate să câștige foarte mult și care are un potențial enorm de creștere. Evident că merge în paralel și cu infrastructura. Nu poți avea un turism performant fără o infrastructură performantă și de aceea merg mână în mână! Industria turismului, HoReCa, a fost cea mai lovită în această pandemie, iar lucrurile care s-au făcut pentru sprijinirea acesteia, o parte din ele le-am amintit. Vorbim de ajutor pentru capital lucru, programul Electric-Up, mai nou și de schema de ajutor de stat prin care toată industria HoReCa beneficiază de 20% din pieredea cifrei de afaceri, aferentă diferenței dintre anul 2020 și 2019, pe care am notificat-o chiar astăzi Comisiei Europene, pentru aprobare. Este o industie care ne poate ridica foarte mult și care îmi este foarte dragă. Și nu de un minister duce lipsa, de faptul că nu există un Minister al Turismului! Ci de oameni implicați! Iar Direcția Generală Turism din Ministerul Economiei este foarte implicată. Recent, dacă vă aduceți aminte, a fost lansată Ruta a Bisericilor de Lemn din România, cu 10 biserici de lemn din Bihor, 13 din Cluj, peste 100 din Maramureș, 10 din Satu Mare, 16 din Suceava, alte 16 din Neamț și 2 din județul meu, Mehedinți. Sunt mându de asta! Sunt sigur că ruta va aduce turiști în România. Și trebuie să marjăm, să dezvoltăm altele noi, ca străinii să poată vedea că România este, într-adevăr, o minunăție! Am făcut această introducere pentru a anunța, cu prilejul acestei conferințe de presă, că un alt proiect drag mie, Ruta Cultural Turistică „Pe urmele lui Hercules” va fi lansată săptămâna aceasta! Este vorba despre un nou produs turistic, primul dezvoltat pe plan național, care a primit recunoașterea ministerului. Aceasta își propune să promoveze obiectivele culturale și istorice din județele Mehedinți, Caraș-Severin și Gorj, locuri care spun povestea legendarului erou din mitologia greacă, Hercule. Poate că de unele obiective cuprinse în rută ați auzit, poate de altele nu! Însă, vă invit să le descoperiți. Credeți-mă, nici mie nu mi-a venit să cred când am văzut documentarul, realizat de colegii mei, specialiștii din minister, despre această rută. Avem foarte multe de arătat oamenilor, turiștilor străini, în România! Gândiți-vă că ceea ce se regăsește în ruta lui Hercule este strict legat și de Băile Herculane, unde știți că există o statuie a acestuia, și la cât de multe am putea face! Stațiunea Băile Herculane este o prioritate pentru mine! Ea trebuie să devină emblemă a turismului românesc și, cu singuranță, va deveni! În exercițiul bugetar următor există 1 miliard de euro destinat reabilitării turismului, structurilor și rețelelor turistice. Și vom face destinații turistice în România, în așa fel încât turiștii străini să vină cu plăcere, iar românii să își redescopere țara! Cu adevărat, avem ce vedea în România”, a declarat ministrul mehedințean.

Ce a mai declarat ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri:

INDUSTRIA DE APĂRARE

Este prima conferință de presă pe care o facem în afara ministerului, am vrut sa facem această conferință de bilanț la ROMAERO. Romaero este un simbol al aeronauticii românești.

Este un miracol cum am găsit ministerul și ce am reușit să facem într-un an de zile.

ROMAERO este prima companie din industria națională de apărare care a avut aprobat un plan de restructurare atât de AGA cât și de ANAF și care a reușit deja să  plătească 50 de milioane lei din datoriile pe care le are la ANAF.  ROMAERO nu este singura companie din industria națională de apărare din portofoliul nostru care a beneficiat de un plan de restructurare. O altă companie din portofoliul nostru, IOR, a beneficiat și beneficiază în continuare de acest lucru și are planul de reorganizare aprobat.

În al doilea rând, am vrut să ne vedem aici pentru a vedea cu ochiul liber ce înseamnă cooperarea MEEMA-MAPN. Luni, cum era programată inițial conferința, era aici un Hercules C130, un avion al forțelor aeriane al Ministerului Apărării, reparat și întreținut de ROMAERO. Acum a plecat și este probabil în misiunea forțelor aeriene. ROMAERO are o cooperare foarte bună cu parteneri externi. Este centru de mentenanță Spartan, Hercules. Este partener Raytheon, pentru sistemul re rachete Patriot. ROMAERO este o companie de tradiție, care va face istorie în industria de apărare în România. În plus, ROMAERO continuă să furnizeze elemente structurale pentru avioanele Boeing, aici în spate avem două avioane Boeing în reparație, ale unor companii private. ROMAERO lucrează și cu Lockhead Martin.

Asta a făcut guvernarea PNL, a făcut ca lucrurile să se întâmple, ca ceea ce erau doar gânduri, cum erau aceste planuri de restructurare, să se întâmple. Noi le-am finalizat și le punem în practică.

Dacă tot vorbim de industria de apărare vreau să vă mai zic un lucru: am avut investiții în 2020 de  aproape 309 milioane de lei pentru :

  • Capacități de producție pentru fabricarea pulberilor și explozibililor;
  • Capacități de producție pentru fabricarea armelor și munițiilor ;
  • Capacități de producție și fabricare a armelor și munitiilor precum și subansamblurile acestora tehnicii militare;
  • Capacități de producție și fabricare a sistemelor de comunicații,comandă,control, computere, supraveghere – recunoaștere;
  • Capacități de producție și fabricare a tehnicii militare;
  • Capacități de producție și fabricare a accesoriilor de protecție balistică și CBRN pentru realizarea mentenanței.

De asemenea, am luat măsuri pentru protejarea angajaților, pentru protejarea nucleului de 2000 de angajați și în acest an au fost alocate 100 milioane de lei pentru salariații din industria de apărare.

Mai avem multe lucruri de făcut, multe lucruri încep să se miște, programe strategice încep să se materializeze și vorbim despre primele 36 de Pirahna care au fost livrate de MAPN. De asemenea, programul Șoim – am semnat contractul dintre Avioane Craiova și MApN pentru modernizarea IAR Șoim un program de 56 milioane de euro.

În prezent, în offset în luna octombrie a anului 2020 avem valoare cumulată pe offset de 195 milioane euro.

Nu aș vrea să închei această radiografie a industriei de apărare fără să vorbesc de ROMARM.

ROMARM a realizat în nouă luni 125% din bugetul prognozat, s-au realizat investițiile necesare și s-a intrat în producție în linie dreaptă pentru asamblarea transportorului Pirahna la UM București. Livrările pentru MApN s-au dublat față de 2019, asta înseamnă colaborare foarte bună între cele două ministere și îi mulțumesc și ministrului Ciucă pentru înțelegerea de care a dat dovadă față de industria de apărare românească.

La nivelul ROMARM în anul 2020 au fost semnate contracte în valoare de aproximativ 150 milioane de dolari, din care 105 milioane la export. Nu a mai avut ROMARM de mult timp asemenea contracte de export; în creștere cu 300% față de 2019. Au fost reactivate piețe tradiționale de export și vorbim despre Egipt și Oman și s-a deschis o relație nouă cu Republica Moldova. ROMARM a semnat un acord de cooperare cu Egipt, cu o instituție de omologare și a concretizat două contracte de export cu perspective reale de proiecte complexe: mentenanță de rachete sau producția de blindate. Totodată, au fost deschise canale cu perspective mari de concretizare în zona Africa și Orientul Mijlociu, piețe pierdute de către România.

Având în vedere tendințele și modificările apărute pe piețele consumatoare de mari cantități de produse specifice Romarm, și-au adaptat nomenclatorul de fabricație și de producție pentru a satisface aceste nevoi, iar piața din SUA a devenit o piață țintă pentru ROMARM  pentru că este o piață în creștere masivă, o piață cu o cerere de armament și muniție în special piața civilă din SUA. Evident că ROMARM  a câștigat licitația pentru echiparea MAI cu acele pistoale de 9mm și contractul de offset permite transfer de tehnologie și fabricarea în România a acelor pistoale. Vorbim despre pistoale Beretta. Vom face o fabrică modernă în România, pentru producerea pistoalelor în interiorul României. De asemenea, s-au încheiat parteneriate cu companii străine cu experiență dovedită în producția pentru înzestrarea armatei, rachetele, vehicule 4×4, baterii de coastă, SHORAD-VSHORAD.

S-a creat o colaborare fructuoasă cu industria privată de apărare, s-au semnat memorandumuri și împreună cu STIMPEX dezvoltăm arma de asalt pentru MApN. Da, industria de apărare își revine, beneficiază de sprijinul Guvernului și, da, industria de apărare are un viitor strategic în România.

ENERGIA

Știți ca este un minister foarte mare și o să încerc să mă refer, pe scurt, la fiecare componentă a ministerului. Am vrut sa încep cu Industria de Apărare, iar acum vreau sa trec la o altă componentă strategică : ENERGIA.

În energie am găsit o piață în care prețul gazului natural era scăzut. Era o piață energetică nefuncțională, am găsit o piață în care gazul natural era de 104 lei.  Astăzi, prețul pe bursă este între 61-65 de lei, pe timp de iarnă, Am anunțat că liberalizarea prețului la gaze naturale va scădea prețul, asta în timp ce PSD-ul spunea că după liberalizare va exploda prețul. Dar liberalizarea prețului a dus la scăderea prețurilor, iar dacă acum este la jumătate față de anul trecut este, datorită, abrogării OUG 114, al programului Gas Release. Astfel, în România în momentul de față, pentu prima data, au scăzut importurile de gaze naturale. Companiile românești au ajuns să exporte în afara României și să devină jucători pe piața gazelor naturale, ceea ce ne-am și propus.

Ne-am propus în Programul de guvernare deblocarea investițiilor în Marea Neagră și da, o vom face. Pentru acest lucru a fost nevoie de abrogarea OUG 114 – am făcut acest lucru,  și de modificarea Legii Offshore – am făcut parțial acest lucru: am ridicat obligativitatea de vânzare pe piața centralizată a jumătate din producția offshore și am introdus gas release. Dacă este nevoie aștept după 6 decembrie un Parlament care să modifice Legea Offshore, astfel încât să fie un câștig pentru România și pentru investitori. Și da, Romgaz negociază 50% din pachetul deținut de Exxon. Am spus că dacă americanii de la Exxon doresc să iasă din acest proiect, Romgaz este interesat să achiziționeze întregul pachet pe care Exxon îl deține în Marea Neagră. Romgaz este o companie puternică, care poate împreună cu Petrom să exploateze în condiții de egalitate gazele din Marea Neagră.

Am pornit procesul de restructurarea al CE OLTENIA, un ajutor de stat de 1,2 miliarde de lei și în momentul de față notificăm la Comisia Europeană Planul de restructurare. CE Hunedoara este în reorganizare în urma aplicării ordonanței 30 se vor desprinde două companii : una care să aibă cele 4 mine și complexul și centrala de la Paroșeni, iar Mintia va fi trecută în subordinea autorităților locale. După acest lucru, aceste două companii pot deveni viabile, pot să urmeze investiții din fondul de modernizare pentru trecerea pe gaz. La Paroșeni se poate face inclusiv o microhidrocentrală, la Mintia se poate trece pe gaz.

Avem la dispoziție Fondul de Modernizare. S-a vorbit mai puțin despre acest lucru. Fondul de Modernizare este un fond pe care România îl poate folosi. El are o valoare de circa 6 miliarde de euro și valoarea lui crește în funcție de certificatele de CO2. Prin acest fond se vor face investițiile în sistemul energetic național: 70% din acest fond se va duce în investiții de reglementare, în capacități de stocare, rețele, reabilitare sau construcția de rețele de transport și distribuție; 30% pot merge și pentru producția energetică pe bază de gaze naturale.

Pe lângă exercițiul multianual de 30 miliarde, în total, pe lângă Planul Național de Reziliență avem un alt vehicul financiar : acest fond de modernizare, care poate asigura finanțarea investițiilor din energie.

Nu am lăsat la final Unitățile 3 și 4: este unul din cele mai importante proiecte strategice pe care România le are. După cum știți am fost în SUA, am participat la acel acord interguvernamental cu guvernul SUA astfel încât într-un consorțiu cu SUA, CANADA și FRANȚA să realizăm unitățile 3 și 4 de la Cernavodă. Mai mult, SUA s-au angajat cu privire la susținerea financiară a acestor 3 proiecte. Vorbim despre un memorandum semnat între Guvern și US Exim Bank pentru 7 miliarde de dolari, linii de finanțare în domeniul energiei nucleare, gazelor naturale, proiectelor de infrastructură și implicarea Fondului de investiții al SUA în acest proiect. Sunt convins că în perioada imediat următoare vom avea și aprobarea Comisiei Europene, în așa fel încât acest acord interguvernamental să poată fi semnat și să dăm drumul, la treabă pentru că este nevoie de energie nucleară în România. Este un proiect la care țin foarte mult, este un proiect în care m-am implicat total înainte de a fi ministru și la care sunt convins că îmi voi duce aportul să plece pe făgașul normal. Să facem acest consorțiu și să începem lucrările. Se pot spune foarte multe lucruri despre energie…

Proiectul Romgaz – proiecte clasice de producere a energiei electrice pe bază de gaz; are și un proiect pilot unic în Europa. Un proiect drag mie se va face în județul meu, pe locul hidrocentralei de la Halânga, în faliment indus de guvernările pesediste. Acolo vom pune în loc o unitate de producere a energiei electrice pe gaz natural de 150 MW, o unitate de producere a energiei solare de 50 MW și o unitate de producere hidrogen. Acesta este un model nou de producere a energiei electrice în Drobera Turnu Severin care poate fi replicat în toată țara.

Hidroelectrica are foarte multe proiecte și vrea să construiască primul parc eolian offshore la Marea Neagră. Toate companiile din energie au semnate planurile de investiții, dacă vă aduceți aminte în vară am emis un ordin prin care companiile să își aprobe planurile de investiții pe următorii 5 ani, și lucrează în momentul de față la studii de fezabilitate pentru a putea da drumul la aceste proiecte.

Legat de pretul energiei electrice, am aprobat o schemă pentru marii consumatori. Era un risc fenomenal de relocare și pierdere a investițiilor și a locurilor de muncă. Până astăzi s-au facut plăți de 400 milioane de lei pentru marii consumatori de energie. Evident că acest lucru s-a făcut sub condiția ca în următorii 3 ani aceștia să își țină locurile de muncă. 2 sau 3 companii nu au fost eligibile pentru că au concediat salariați.  Guvernul vrea să pompeze mulți bani în economie.

IMM-uri

Și trec la un alt domeniu strategic, vorbim de întreprinderi mici și mijlocii, vorbesc de mediul de afaceri, unde mulți dintre dumneavoastră mă veți întreba despre acele măsuri 1, 2 și 3.

Vorbim de acel miliard de euro; probabil în urma ședinței de guvern de astăzi vom vorbi de acel miliard jumătate de euro pentru că astăzi este pe ordinea de zi aprobarea ordonanței.

Săptămâna trecută a fost în primă lectură, bugetul s-a suplimentat și vom vorbi de peste un miliard și jumătate în asa fel încât toti cei care au depus pe măsura 1, toți cei care au depus  în măsura 2 să fie finanțați. Și vorbim de peste 29.000 de firme pe măsura 1 și peste 22.000 pe măsura 2.  Evident, trebuie să vedem câte sunt eligibile și câte nu. Vă pot spune că astăzi la ora când vorbim noi sunt peste 3.000 de firme evaluate, pe măsura 1, banii au plecat deja de la minister, sunt în conturile agențiilor pentru IMM – uri și sunt plătite către bănci.

Mâine, probabil la aceeași  oră firmele vor primi în aplicație contractele în format electronic de finanțare. Trebuie să le descarce, să le semneze și să le urce în aplicație, după care într-o zi – două, vor avea banii în cont. (…) Când am spus că certificatele pentru situatii de urgență se vor face online poate nu m-ați crezut. S-au eliberat peste 69.000 de certificate de urgență doar online. Acesta este al doilea pas pe care îl facem: accesarea de fonduri nerambursabile fără ca omul să se mai deplaseze la minister. STS a fost un partener foarte profesionist. Mâine toate firmele care au fost evaluate în măsura 1 vor primi notificare de accept și contractul pentru a putea fi semnat. De luni același lucru se va întâmpla cu măsura 2. Eu cred și sper că până la sfârșitul acestei luni toată măsura 2 să fie achitată. 29.000 de firme să beneficieze de acești bani. Antreprenorii să își verifice aplicația! Dacă în termen de 5 zile nu semnează acest contract înseamnă că renunță la a mai beneficia de acest ajutor.

Săptămâna viitoare vom lansa și măsura 3, 200.000 de euro pentru IMM-uri, pentru investiții. Este o plajă foarte largă de coduri CAEN, o măsură foarte așteptată. Nu trebuie să se grăbească, vom lăsa aplicația deschisă 90 zile și vom face evaluările, pentru că nu e pe principiul primul venit-primul servit.  Dar am promis că lansăm toate cele 3 măsuri, că vom face aceste plăți în economie, iar antreprenorii vor beneficia de acești bani. Astăzi, fac un anunț foarte important în premieră: vom lansa preînscrierile pentru Electric-up.

În aceeași aplicație cu măsurile 1 și 2, pentru că am vrut să fie toată baza de date unită. Cei care doresc să participe la programul Electric-up și reamintesc că este proiectul prin care se dau granturi până la 100.000 euro pentru IMM-uri și HORECA pentru instalarea panourilor solare, de 27 kW și 100 kW și a unei stații de încărcare electrică a unor vehicule hibrid și hibrid electric. Am vrea ca în termen de 1 săptămână să lansăm înscrierea efectivă în program. În cursul acestei luni vom lansa și acest proiect Electric-up. Sunt promisiuni pe care le-am promis și le ducem la îndeplinire pe toate.

INVESTIȚII STRĂINE

La finalul acestui discurs despre IMM și mediul de afaceri, aș vrea să vă spun câte ceva despre investițiile străine în România. Știți că în cadrul ministerului există direcția de investiții străine care a atras un miliard de euro. S-a vorbit mai puțin despre ea. Este o direcție vitală pentru economia românească pentru ca orice investitor care vine în România, trece pe acolo. Din noiembrie 2019 până acum am atras investiții de 1 miliard de euro. De exemplu: firma CLARIANT 140 mil euro, companie germană pe biocombustil în județul Dolj.

Firma GETEC: 15 mil euro, tot firmă germană, tot biocombustibil în Dolj

Firma BRAUN 120 mil euro în Timiș, produse medicale.

Firma UE Furniture 55 mil euro, firmă cu capital chinezesc producție mobilier, în Deva

Firma HAIER 50 mil euro cu capital chinezesc, Prahova, produce electrocasnice

Firma ROCKWOOL – 50 mil euro, este o firmă din Danemarca, a investit în Prahova – vată mineral bazaltică.

V-am dat câteva exemple să vedeți diferite exemple de investiții străine. Direcția de investiții străine își face treaba, colegii mei din minister îsi fac treaba.

Mai multe detalii aici: http://www.economie.gov.ro/conferinta-de-presa-sustinuta-de-ministrul-economiei-energiei-si-mediului-de-afaceri-virgil-popescu-in-data-de-18-noiembrie-2020-la-romaero-sa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.