Skip to content
Ediția de astăzi

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, explică fluctuaţiile preţului la energie: Asta e prioritatea numărul unu

Prioritatea numărul unu este crearea unor unităţi noi de producere a energiei electrice, iar în martie vor fi lansate apelurile de proiecte pentru capacităţi noi de producere, a anunţat ministrul Energiei, Virgil Popescu.

De 10 ani de zile nu s-a mai dat drumul la unităţi noi de producere a energiei electrice. Până când nu vom avea unităţi noi de producere a energiei electrice vom avea această fluctuaţie (a preţului, n.r.) pe piaţă. Asta este prioritatea numărul unu. Vom da drumul în martie la call-urile de proiecte pentru capacităţi noi de producere„, a afirmat ministrul Energiei la Digi24.

El a vorbit despre Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), care prevede finanţări de 1,6 miliarde de euro în energie, însă a subliniat că bani foarte mulţi sunt alocaţi prin Fondul de Modernizare, care înseamnă peste 10 miliarde de euro.

PNRR înseamnă 1,6 miliarde de euro energie, Fondul de Modernizare înseamnă peste 10 miliarde de de euro în energie.

Pentru noi, PNRR este bun, sunt un miliard şi ceva, dar banii foarte mulţi sunt în Fondul de Modernizare. Vrem să dăm drumul, în martie, la 950 de megawaţi – concursul de proiecte pentru solar şi eolian, sunt 460 de milioane de euro. Apoi avem reţea de distribuţie de gaze naturale în amestec cu hidrogen, iar 400 de milioane, avem producţie de hidrogen, producţie de baterii, încurajarea celor care vor să producă panouri solare pentru că o să fie foarte multe investiţii în energie regenerabilă, în fotovoltaică şi atunci vrem să ajutăm firmele cu ajutor de stat să vină să producă aici panouri solare, de ce să importăm? Avem foarte mulţi bani şi vom da drumul anul acesta la toate call-urile de proiecte”, a precizat ministrul Energiei.

Virgil Popescu: În următorul an, foarte mulţi români vor deveni prosumatori

Cât priveşte prosumatorii, Virgil Popescu a arătat că a fost majorată, de la 100 de kilowaţi la 200 de kilowaţi, limita până la care cei interesaţi pot deveni prosumatori, subliniind că, în următorul an, foarte mulţi români, atât persoane fizice cât şi juridice, vor deveni prosumatori.

De asemenea, el a explicat că aceştia vor putea beneficia de compensare cantitativă a energiei electrice.

Am reuşit la finalul anului trecut, pe Ordonanţa care transpunea Directiva 944 a energiei electrice, să aducem nişte modificări în plus la legea energiei electrice. Prosumatorii să poată beneficia de compensare cantitativă a energiei electrice. Asta înseamnă că, dacă eu produc de exemplu 10 kilowaţi pe zi în timpul verii şi consum doar cinci kilowaţi în acea zi în timpul verii, diferenţa de 5 kilowaţi nu mi-o plăteşte mie furnizorul la un preţ indiferent la care mă înţeleg eu cu el, până acum se plătea la preţul anului trecut, deci foarte puţin, ci rămâne în contul meu la furnizor. Furnizorul se foloseşte de ea.

Când vine perioada în care eu produc 3 kilowaţi pentru că nu mai e soare afară şi consum 7 kilowaţi, acei 4 kilowaţi se scad din soldul pe care îl am la furnizor. Se va ţine cont pe o perioadă de doi ani de zile, acest sold va rămâne în cont la furnizor, se face regularizare. Înseamnă că practic eu pot să beneficiez de energia mea indiferent de fluctuaţia de preţ în cursul unui an. Aş putea să dimensionez panourile fotovoltaice pe care le pun pe casă în funcţie de consumul pe care îl am în timpul unui an, să îmi fac un calcul în aşa fel încât practic să folosesc sistemul de distribuţie ca pe o baterie imensă şi să pot lua din ea şi să bag în ea.

În următorul an vom avea foarte mulţi români, atât persoane fizice cât şi persoane juridice, care vor deveni prosumatori şi am mărit inclusiv limita, conform directivei europene, până la care poţi să devii prosumer, de la 100 de kilowaţi la 200 de kilowaţi. Va fi o plajă foarte foarte mare. Iar beneficiul distribuitorilor este întărirea reţelei şi scăderea pierderilor de reţea”, a mai spus ministrul de resort.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.