Skip to content
Focus Recent

Ministrul mehedințean Popescu anunță că vor acorda granturi nerambursabile de 1 miliard de euro

Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri Virgil Popescu anunță că în perioada imediat următoare se pregătesc proiecte importante prin care antreprenorii pot accesa fonduri pentru a-și susține afacerile.

La Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri vom avea un pachet de ajutor pentru IMM-uri cu un buget pentru granturi nerambursabile de 1 miliard de euro, fresh money. Va fi împărțit în trei proiecte:

ℹ️ 550 milioane euro granturi pentru investiții, până în 200.000 de euro fiecare grant

ℹ️ 350 milioane granturi de capital, tot până în 200.000 de euro, pentru companiile lovite puternic de pandemie: turism, horeca, transport auto, industria de evenimente

ℹ️100 milioane euro, granturi până în 2.000 de euro pentru firme cu un singur salariat, care este și acționarul companiei și care nu au beneficiat de niciun ajutor în această perioadă.

Totodată, am emis un ordin prin care am cerut tuturor companiilor să aprobe până pe 15 iunie planurile de investiții pe 5 ani, investiții serioase, care să fie în concordanță cu Green Deal. Majoritatea companiilor le-au aprobat deja. Vorbim de investiții de circa 12 miliarde de euro” a anunțat ministrul mehedințean.

Totodată, potrivit declarațiilor pe care le-a acordat celor de la G4Media anunță că în același pachet al guvernului mai este un proiect de 1,2 miliarde euro, program derulat de Ministerul Dezvoltării: vor fi scheme de ajutor de stat până într-un milion de euro, respectiv scheme de ajutor între 2 și 6 milioane de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.