Skip to content
Focus Recent

Modificări la legea pentru diminuarea risipei alimentare! PNL acuză: Veți ”legaliza” cunoscuta operațiune electorală ”uleiul și zahărul”

Legea privind risipa alimentară a fost modificată, iar noua formă a fost adoptată miercuri, 27 iunie, de plenul Camerei Deputaților. Grupul PNL s-a abținut de la vot, iar cei de la PSD au anunțat că prin acest proiect se permite funcționarea magazinelor sociale.

Grupul parlamentar PNL s-a abținut la votul pentru modificarea Legii nr.217/2016 privind diminuarea risipei alimentare.

Președintele PNL Mehedinți Virgil Popescu spune că proiectul de lege este un exemplu tipic de idee bună, dar aplicată prost prin acest proiect de lege.

Cei de la PSD au modificat legea în așa fel încât donațiile de alimente pe care le vor face marile supermarket-uri să poată să fie vândute de către orice tip de ONG. Există riscul ca în prag de alegeri cei de la PSD&ALDE să înființeze ONG-uri pentru a ”legaliza” cunoscuta operațiune electorală ”uleiul și zahărul”. E greu de crezut că au făcut legea asta pentru că le pasă de cei săraci sau defavorizați! #JosPopulismul”, a scris Virgil Popescu pe pagina de Facebook.

Risipa alimentară este o problemă în Uniunea Europeană, unde sunt irosite anual aproximativ 88 de milioane de tone de alimente, în jur de 20% din totalul alimentelor produse. În România se risipește peste 10% din mâncarea cumpărată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.