Skip to content
Ediția de Astăzi Recent

Moțiunea de cenzură! PNL: Am purtat negocieri cu USR, PMP, PRO România, UDMR

Președintele PNL Ludovic Orban a anunțat marți, 11 iunie, că textul moțiunii de cenzură urmează să fie finalizat, iar, în paralel, s-au purtat negocieri cu USR, PMP, PRO România, UDMR.

În 26 mai românii au dat un vot masiv de neîncredere în actualul Guvern şi au arătat limpede că nu mai vor ca soarta lor să depindă de Guvernul PSD-ALDE. PNL a luat mai multe voturi decât PSD şi ALDE, partidele care formează actuala coaliţie de guvernare, luate împreună. PNL este consecvent în demersul constituţional pe care l-a demarat de a iniţia moţiunea de cenzură cu obiectivul de a pune punct acestei guvernări nocive pentru România. Am evaluat astăzi în cadrul BEx stadiul negocierilor purtate şi de asemenea am decis paşii următori. Textul moțiunii de cenzură este aproape finalizat, urmează să-l aducem la forma finală în cursul acestei zile. De asemenea, până astăzi, am purtat negocieri cu toate formațiunile politice, care se declară împotriva actualului Guvern, de la care avem semnale pozitive de susținere sau de votare a moțiunii de cenzură. Vom continua discuțiile cu celelalte grupuri parlamentare și de asemenea, cu fiecare parlamentar individual din cadrul celor două formațiuni politice care susțin Guvernul”, a declarat Orban la finalul ședinței conducerii partidului.

Totodată, Orban a precizat că s-a negociat, individual, cu parlamentari de la PSD și ALDE.

V-am spus că negocierile continuă cu toți parlamentarii individual din PSD-ALDE și de asemenea, cu formațiunile politice și cu grupurile parlamentare din Parlamentul României”, a mai spus președintele PNL.

Întrebat care va fi propunerea de premier, în cazul în care moțiunea trece, Orban a refuzat să ofere un răspuns concret.

Eu cred că în momentul de față cel mai important este să convingem un număr de 233 de parlamentari, că românii au decis clar prin votul din 26 mai, că nu mai vor să fie conduși de actuala coaliție PSD-ALDE. Orice discuție ulterioară va depinde de reușita acestei moțiuni de cenzură, iar pentru Partidul Național Liberal, mesajul cel mai puternic pe care l-am primit din partea cetățenilor români și pe care vrem să-l transpunem în fapt este să încheiem această guvernare care face rău românilor. Negocierile continuă și nu pot să vă fac previziuni, decât că până în momentul de față avem un număr semnificativ de posibili votanți ai moțiunii de cenzură, mai mare decât la celelalte moțiuni de cenzură și că negocierile continuă. Consider că USR, PMP, PRO România, UDMR, pot fi convinși să susțină această moțiune de cenzură și voi face toate eforturile pe care le pot depune în calitate de președinte al Partidului Național Liberal, pentru a-i convinge să susțină această moțiune de cenzură. Sunt convins că vor vota moțiunea de cenzură și voi trece peste astfel de critici. Important este ca, repet, toți aceia care s-au prezentat în alegeri ca adversari politici ai actualei guvernări, să se comporte în conformitate cu atitudinea pe care au avut-o și în acțiunea politică din ultimii ani și în campanie electorală și să se comporte în conformitate cu voința exprimată de cetățeni. În nicio țară din lumea asta nu este acuzată opoziția pentru că eșuează o moțiune de cenzură. Poate fi acuzată opoziția dacă nu depune o moțiune de cenzură și dacă nu depune toate eforturile necesare pentru a putea convinge parlamentarii din zona puterii să voteze moțiunea de cenzură. În ceea ce ne privește pe noi, am spus din capul locului că singurul instrument constituțional democratic pe care îl avem la dispoziție pentru a pune în practică voința românilor și anume, aceea de a scăpa de guvernarea PSD-ALDE, este moțiunea de cenzură, că tratăm cu cea mai mare seriozitate această moțiune de cenzură, că suntem implicați cu toată forța politică și de negociere pe care o avem la dispoziție pentru a asigura reușita moțiunii de cenzură. Partidul Național Liberal este pregătit în orice moment să-și asume răspunderea guvernării. Avem candidat la funcția de prim-ministru, care este votat în forurile statutare ale Partidului Național Liberal. Știți foarte bine că, în martie, anul trecut, a fost stabilit candidatul la funcția de prim-ministru al PNL. Nu vrem acum, noi, să punem o condiție în negocierile pentru moțiunea de cenzură prin sprijinirea premierului propus de PNL”, a mai declarat Orban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.