În mai multe zone ale municipiului Drobeta-Turnu-Severin au fost amenajate containere pentru colectarea selectivă a deșeurilor. De asemenea, aruncarea sau depozitarea deșeurilor menajere în alte locuri decat cele special amenajate în acest scop, se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.000 de lei.
„De la începutul anului și până-n prezent, Poliția Locală a sancționat, pentru încălcarea acestor prevederi legale, 78 de persoane, iar cuantumul amenzilor a fost de 8.500 de lei.”, a declarat Luria Mărțuică, purtător de cuvânt al Poliției Locale Drobeta-Turnu-Severin
Municipiul Drobeta-Turnu-Severin a luat exemplul orașelor dezvoltate și a pus în aplicare colectarea selectivă a deșeurilor. Pe fiecare container, scrie pentru ce fel de deșeuri este destinat, mai precis, sticlă, plastic, hârtie și carton.