Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Nivelul Dunării începe să scadă la Mehedinți

Nivelul Dunării a început să scadă uşor, dar situația este în continuare monitorizată. Specialiştii de la Apele Române Mehedinți susţin că vârful de viitură a fost atins sâmbătă.

Debitul fluviului Dunărea, pe secţiunea Baziaş, a fost astăzi de 11.200 mc/secundă, iar cota de la Gruia, la ora 10:00 era de 678, în ușoară scădere față de zilele trecute. Debitul defluent a fost de aproape 12.000 mc/secundă la Porțile de Fier II, iar la Porțile de Fier I de 11.200 mc/secundă, față de debitul normal al fluviului, cotat la 6.500 de mc/s.

Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, în intervalul 08.06.2019, ora 07.00 – 09.06.2019, ora 07.00, debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a fost în creștere, având valoarea de 11800 m3/s, peste media multianuală a lunii iunie (6400 m3/s).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.