Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Nu a respectat regimul izolării la domiciliu şi a fost plasat în carantină sub pază

În ultimele 24 de ore, Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră și Poliția Locală au continuat acțiunile pentru prevenirea evenimentelor negative, dar și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

Prefectul județului Mehedinți, Cristinel Pavel, face un apel către toți cetățenii județului Mehedinți să limiteze deplasările, să respecte normele de igienă, să intre în contact cu cât mai puține persoane și să respecte prevederile legale.

În ultimele 24 de ore, peste 400 de polițiștii mehedințeni au participat la 464 de misiuni derulate în contextul prevenirii răspândirii infecției cu COVID 19.

Astfel, au fost verificate 1.529 persoane aflate în izolare la domiciliu și a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 5.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au verificat 13 agenți economici cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul Stării de Urgență, unde nu au constatat nereguli.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 60 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației conform Ordonanței Militare nr.3/ 2020, în valoare de peste 171.000 lei.

Totodată, polițiștii au identificat un bărbat, de 48 de ani, care nu a respectat măsură izolării la domiciliu. Acesta a fost condus în carantină instituționalizată sub pază și a fost sancționat contravențional cu 5.000 lei.

19 patrule mixte ale Jandarmeriei și Poliției au verificat 415 persoane aflate în izolare în 50 localități. De asemenea, 34 jandarmi au constituit echipaje pentru însoțirea convoaielor care au tranzitat județul Mehedinți și transportul persoanelor către centrele de carantină. Jandarmii au aplicat 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 10.000 lei.

Poliția Locală Drobeta Turnu Severin a făcut verificări la 140 de locații, unde se află 401 persoane în izolare voluntară la domiciliu. În dispozitivul comun cu IPJ Mehedinți au fost angrenate 10 echipaje de poliție locală, dintre care 7 echipaje de ordine publică și 3 echipaje de circulație rutieră. Polițiștii locali au aplicat 10 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea măsurilor impuse de Ordonanța Militară nr. 3/ 2020, în valoare de 18.300 lei.

În intervalul orar 19.00 – 22.00, Poliția Locală Drobeta Turnu Severin a desfășurat misiuni de avertizare sonoră a populației.

Echipajul de cercetare Chimică Biologică Radiologică și Nucleară din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin a efectuat o misiune de decontaminare a unei autospeciale aparținând Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți.

În județul Mehedinți, conform datelor Direcției de Sănătate Publică, 177 de persoane se află în carantină (din care 43 persoane au intrat și 5 persoane au ieșit în ultimele 24 ore), iar 2.005 persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu (din care 228 persoane au intrat și 0 persoane au ieșit în ultimele 24 ore).

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.