Skip to content
Social

Număr mare de cereri de divorțuri, după perioada de izolare

Numărul mare solicitări de divorț, imediat după relaxarea măsurilor anti-Covid19, este determinat de efectele izolării, nesiguranţei, grijilor financiare generate de situaţia economică, dar şi de imposibilitatea desfăşurării activităţii zilnice. Astfel, sunt mulți cei care aleg să divorţeze în urma unei hotărâri luate de comun acord, iar acum aşteaptă un termen pe rolul judecătoriilor, care abia s-au deschis pentru cauzele civile.

Avocatul Silviu Faier spune că „în ceea ce priveşte solicitările pentru divorţuri şi ordine de protecţie, acestea au crescut într-adevăr, cu circa 50%, ca efect al izolării care a sporit tensiunile dintre soţi. Solicitările au devenit mai pregnante în a doua lună de izolare”, potrivit PSNews.ro

Noile cazuri vin într-un context în care instanţele erau oricum supraaglomerate din cauza faptului că în perioada stării de urgenţă doar anumite dosare au fost judecate. Astfel, numai cele privind violenţa în familie au primit termene şi soluţii, în timp ce procesele de divorţ se vor discuta în lunile următoare, dacă nu chiar la toamnă. Urmează o nouă perioadă în care dosarele civile nu se vor judeca, cea a vacanţei judecătoreşti. În spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora ea va fi scurtată cu o lună, având în vedere că, înainte de pandemie, judecătorii au protestat timp de 30 de zile de supărare că Guvernul voia să le taie pensile de serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.