Pe scena politică județeană și locală nu e mare agitație zilele acestea, comparat cu cea națională. Însă asta nu înseamnă că nu se petrec situații…cel puțin amuzante. Protagonistul unui asemenea episod este edilul Severinului – Marius Screciu. Căruia se pare că i-au ”murit lăudătorii” – așa că și-a găsit unul.
”Este o mare onoare să stau lângă dumneavoastră” – Wow! Nu este normal ca un primar să fie printre și alături de oameni? Nu putem să nu ne întrebăm de când lucrurile normale au ajuns să fie ridicate la rang de excepție? Astfel de ”ode” credeam că au ieșit din trend, dar se pare că ne-am înșelat. Și tot mai sperăm că o să scăpăm și de ”cultul personalității”. Și politicienii sunt oameni, nu-i așa?