Skip to content
Ediția de astăzi Recent

„O zi cu tata”, program de reintegrare în familie a deţinuţilor din Penitenciarul Turnu Severin

 

Deţinuţii din Penitenciarul Drobeta Turnu Severin au avut la dispoziţie o zi întreagă pentru a fi alături de copiii lor. Proiectul „O zi cu tata” le oferă şansa de a-şi relua rolul în viaţa de familie.

Căminul cultural din comuna Șișești a găzduit o activitate din cadrul Programului ”O zi cu tata”, program derulat de Penitenciarul Drobeta Turnu Severin în colaborare cu Asociația Bărbaților Creștini. În cadrul întâlnirii, persoanele private de libertate implicate în program au petrecut timp cu familia, au participat împreuna cu aceștia la diferite jocuri și activități recreative.

O activitate inedită a fost demonstrația practică de olărit, copiii persoanelor private de libertate au avut posibilitatea să acumuleze informații utile în ceea ce privește prelucrarea lutului și crearea unor obiecte sub îndrumarea directă a unui olar.

Toți participanții implicați în program au primit diplome de merit.

Programul ” O zi cu tata” are ca scop menținerea relațiilor de familie, în special cu copiii persoanelor private de libertate, acesta fiind un puternic factor motivator pentru schimbarea comportamentului și reintegrarea acestora în societate.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.