Skip to content
Ediția de Astăzi Focus

Olimpicii din Mehedinți au fost premiați de ministrul Educației

Elevii olimpici din Mehedinți au fost premiați joi, 20 decembrie, de ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu. Au fost răsplătiți cei care s-au remarcat în anul şcolar 2017 – 2018 la concursurile internaţionale pe discipline şcolare.

Ecaterina Andronescu a acordat 255 de distincţii olimpicilor care s-au remarcat la concursurile internaţionale sau regionale pe discipline (juniori şi seniori) – (au fost obţinute 61 de medalii de aur şi premii I, dintre care 3 cu punctaje maxime, 90 de medalii de argint şi premii II, 65 de medalii de bronz şi premii III şi 39 de menţiuni) și din alte județe, precum Iaşi, Suceava, Botoşani, Maramureş, Cluj, Sibiu, Timiş, Arad, Hunedoara, Bihor, Sălaj, Mureş, Covasna, Harghita, Bistriţa-Năsăud, Neamţ, Brăila, Buzău, Bacău, Vaslui, Galaţi, Gorj, Dolj, Tulcea, Constanţa, Olt, Teleorman, Argeş, Prahova, Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi şi Bucureşti.

De asemenea, au fost premiate cadrele didactice care i-au pregătit, precum şi şcolile din care provin elevii.

Potrivit reglementărilor în vigoare, premiile pentru rezultatele înregistrate la olimpiadele/concursurile internaţionale au următoarele cuantumuri: 12.545 lei – premiul I absolut (obţinut cu punctaj maxim), 9.720 lei – premiul I/medalie de aur, 8.330 lei – premiul al II-lea/medalie de argint, 5.950 lei – premiul al III-lea/medalie de bronz şi 4.065 lei – menţiune (sau diplome echivalente). Sumele în bani acordate elevilor care s-au impus în competiţiile regionale (olimpiade balcanice de seniori şi juniori, Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada, Olimpiada de Informatică a Europei Centrale, Olimpiada de Chimie „D.I. Mendeleev” etc.) sunt: 4.440 lei – premiul I/medalie de aur, 3.785 lei – premiul al II-lea/medalie de argint, 2.945 lei – premiul al III-lea/medalie de bronz şi 2.550 lei – menţiune (sau diplome echivalente).

Profesorii care au pregătit elevii primesc un singur premiu, în cuantumul cel mai mare prevăzut pentru unul dintre elevii lor. Pentru şcoala pe care elevii o frecventează sau au frecventat-o se acordă câte un premiu, în cuantumul prevăzut pentru fiecare elev premiat. În acest ultim caz, sumele primite vor fi utilizate pentru dotări destinate sprijinirii eficienţei procesului de învăţământ.

În cadrul evenimentului au fost acordate premii şi pentru cele mai de succes activităţi din cadrul programului „Şcoala Altfel”.

Fondul total de premiere alocat de MEN este de peste 2.900.000 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.