Skip to content
Recent

Panică în Sinaia: un INCENDIU a distrus două mașini. Circulație deviată pe DN 1

Este panică în Sinaia marți seară, după ce un INCENDIU a distrus două mașini. Circulația pe Drumul Național (DN) 1 a fost deviată.

Pompierii din Sinaia intervin pentru stingerea unui incendiu violent produs la o clădire în care funcţionează o staţie ITP şi un service auto. Flăcările au cuprins o suprafaţă de aproximativ 80 de metri pătraţi, două autoturisme dezmembrate fiind arse, transmite Mediafax.

Potrivit ISU Prahova, incendiul s-a produs la o staţie ITP în Sinaia, pe Calea Braşovului, în clădire funcţionând şi un service. Flăcările au cuprins două autoturisme care erau dezmembrate.

„Au ars două autoturisme, dezmembrate, aflate într-o anexă. Este o staţie ITP, dar şi un service. Suprafaţa afectată este de 80 de metri pătraţi. În service nu sunt maşini. Incendiul a fost localizat – nu e pericol de propagare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Florin Chivu.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Raluca Brezeanu, a afirmat că traficul pe DN 1, în zona incendiului, a fost deviat pe ambele sensuri pentru autoturisme mai mici de 3,5 t, iar pentru restul vehiculelor traficul este întrerupt.

Trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă sunt la locul intervenţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.