Skip to content
Ediția de Astăzi Recent

Papa, discurs la Cotroceni: Dumnezeu să binecuvânteze România!

Papa Francis și-a început deja vizita de 3 zile în România. A fost primit la Palatul Cotroceni de președintele Klaus Iohannis, de prima doamnă Carmen Iohannis, dar și de premierul Viorica Dăncilă, de membri ai Guvernului, Parlamentului și Corpului Diplomatic.

Cu această ocazie suveranul Pontif a susținut un discurs prin care a vorbit și despre românii din diaspora.

Adresez salutul meu cordial şi mulţumirile mele domnului preşedinte şi doamnei premier pentru invitaţia de a vizita România. Îl salut pe membrii corpului diplomatic şi pe membri societăţii civile. Pe fratele meu Daniel ţin să îl salut cu iubire frăţească. (…) Îl salut cu drag pe episcopi, preoţii şi toţi membrii Bisericii Catolice. Sunt bucuros să mă găsesc în frumoasa dumneavoastră ţară, la 20 de ani de la vizita Papei Ioan Paul al II- lea şi când ţara dvs deţine preşedinţia Consiliului UE, la 30 de ani când ţara dvs s-a eliberat de la regimul comunist„, a declarat Papa Francisc.

Suveranul Pontif i-a încurajat pe oamenii de stat ai României să se angajeze în continuare în construcția unui proiect democratic.

”Vă încurajez să continuați să lucrați pentru a consolida instituțiile și pentru a face astfel încât poporul dumnevoastră să își poată exprima întregul potențial pe care îl deține. E necesar să mergem împreună. A merge împreună înainte ne cere noblețea de a renunța la ceva din propria noastră viziune, astfel încât să creăm o armonie. În felul acesta se poate construi o societate în care fiecare să devină un protagonist al bunului comun, o societate în care cei mai săraci să nu fie văzuți drept indezirabili, ci ca pe niște frați. Biserica Catolică dorește să contribuie la construirea societății și să se pună în slujba binelui comun, să colaboreze cu autoritățile și cu toți. Biserica Catolică nu este străină și participă deplin la spiritul național, la formarea destinului națiunii. Urând României prosperitate și pace invoc pentru întreaga populație belșugul binecuvântării divine. Dumnezeu să binecuvânteze România”, a declarat Papa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.