Skip to content
Administrație locală Recent

Parcări în Severin, cu bani de la Consiliul Județean

Pentru parcările din Severin vin bani și de la Consiliul Județean. Președintele CJ Aladin Georgescu a anunțat că din banii alocați au început lucrările cu zona blocurilor T din Cartierul Crihala.

Lucrările pentru reabilitarea și modernizarea spațiilor de parcare în Drobeta Turnu Severin, realizate cu fonduri alocate, în proporție de 80%, de Consiliul Județean Mehedinți, au început cu zona blocurilor T din Cartierul Crihala. Din discuțiile purtate cu domnul primar și constructorul, am aflat că se vor realiza 100 noi locuri de parcare, astfel că cel mai probabil, acesta va fi unul dintre cele mai mari spații cu această destinație, în municipiu. Totodată, se va reabilita și spațiul de joacă pentru copii. Zona este una intens populată, astfel că era nevoie de astfel de investiții. Lucrările se vor finaliza în aproximativ o lună și jumătate”, a anunțat liderul Consiliului Județean.

Suma alocată de CJ Mehedinți este de zece milioane lei.

Din bugetul Consiliului Județean Mehedinți pentru anul acesta, am alocat suma de zece milioane lei, pentru investiții în municipiul Drobeta Turnu Severin. Nouă milioane lei vor acoperi 80% din sumele necesare construirii unui număr de zece parcări în municipiu, iar un milion va merge la reabilitarea mai multor locuri de joacă”, a mai declarat Aladin Georgescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.