Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Părintele Pavel Nicolaescu, Starețul Sfintei Mănăstiri Topolnița, a trecut la cele veșnice

 

Episcopia Severinului și Strehaiei anunță decesul  Părintelui Arhimandrit Pavel Nicolaescu, Starețul Mănăstirii Topolnița, în seara zilei de 22 septembrie 2019.

Părintele Pavel a văzut lumina zilei la 22 august 1964 în satul Godeanu, comuna Godeanu, județul Mehedinți, într-o familie frumoasă și credincioasă, care era formată din 4 frați și din părinții Dumitru și Maria Nicolaescu, în urma botezului primind numele de Petre.

Școala Gimnazială a absolvit-o în satul Godeanu, urmând cursurile liceale la Drobeta Turnu-Severin, iar studiile teologice le-a absolvit în toamna anului 2003, la Facultatea de Teologie din București, fiind deja Stareț al Mânăstirii Topolnița.

Încă din anii adolescenței, Preacuvioșia Sa  mergea adesea la această mănăstire pentru a se spovedi și pentru a asculta povățuirile părinților duhovnicești de aici, iar în anul 1987 a hotărât să  rămână la mănăstire alături de fratele său, Părintele Nicodim (azi Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei) și să fie închinoviat frate, primind numele de Pavel, iar naș de călugărie fiindu-i părintele Vichentie Popescu.

Părintele Pavel a fost ales Stareț în anul 1992, iar de atunci a păstorit Mănăstirea Topolnița vreme de aproape 30 de ani.

Într-un interviu acordat unui cotidian național (FormulaAS), părintele Stareț menționa: „Nu mai ştiu când am intrat în biserică pentru prima dată, adus de mama şi de tata. Mă ştiu de mic aici, Topolniţa este, cum se zice, mânăstirea mea de suflet, nu mi-aş dori o alta. Ce-i drept, am avut şi un „promotor” în familie, pe părintele Nicodim, fratele meu mai mare, care e acum Episcopul Severinului […]. Am avut şi un mare avantaj pentru că veneam aici, la mânăstire la Topolniţa, încă din anii adolescenţei, să mă şi spovedesc. Am avut parte de o binecuvântare pe care, poate, mulţi tineri nu o au: să stau de vorbă cu nişte părinţi buni, duhovniceşti, chiar sfinţi aş îndrăzni să îi numesc. L-aş pomeni pe părintele Graţian Rădac, care a fost stareţ aici, la Topolniţa, timp de 47 de ani, până în 1990, într-o perioadă foarte vitregă.[…]. Însă, alegerea a fost a mea. Iar când m-a văzut hotărât duhovnicul meu, părintele Vichentie a zis să vin şi să rămân aici, cu fratele meu, Nicodim, să fim măcar doi, să ducem mai departe ascultarea la Mânăstirea Topolniţei. Asta s-a întâmplat în anul 1987 şi, cu mila lui Dumnezeu, din 1992, sunt stareţ la mânăstire. Am aproape 30 de ani de vieţuire în Topolniţa, care au trecut parcă mult prea repede, şi cu fapte, din partea mea, parcă prea puţine. Dar sunt tare bucuros că am venit şi m-am călugărit aici, căci mânăstirea aceasta mi-a fost tare dragă încă din copilărie. Deşi am fost şi în alte părţi, chiar şi în Muntele Athos, n-am simţit nicio lipsă în a trăi duhovniceşte aici, în liniştea pe care, mulţumim lui Dumnezeu, încă o posedă mânăstirea noastră.”

Slujba prohodirii va avea loc marți, 24 septembrie 2019, după Sfânta Liturghie săvârșită de către Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, începând cu orele 11:30 – 12:00.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.