Skip to content
Recent Social

Parlamentarii au votat impozitarea pensiilor speciale cu 85%!

Deputații au votat pentru adoptarea proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal prin care pensiile mai mari de 7.000 de lei vor fi impozitate cu 85%.

Totodată, potrivit amendamentelor adoptate pensiile cuprinse între 2.000 și 7.000 de lei inclusiv vor fi impozitate cu 10%.

Au fost 309 de voturi pentru adoptare.

După ce Curtea Constituțională a stopat legea noastră de eliminare totală a pensiilor speciale, astăzi, la presiunea #PNL, Camera Deputaților a aprobat un proiect de lege privind impozitarea pensiilor speciale. Florin Roman, liderul deputaților PNL: Toate pensiile speciale din România vor fi impozitate, iar cele care depășesc 7.000 de lei vor fi impozitate cu 85%, urmare a unui amendament inițiat și susținut de PNL și PSD. Azi trăim o nouă miercure albă în Parlament, în care Parlamentul își întoarce fața către popor și ascultă ce vrea poporul. PNL a susținut întotdeauna principiul contributivității, pentru că un pensionar nu poate fi mai special decât altul. Amendamentul depus a obligat PSD sa rupă frăția cu pensiile speciale. Propunerea de impozitare a fost luată prin consens de liderii de grup, iar modalitatea de legiferare respecta deciziile Curții Constituționale, care spun că pensiile speciale nu pot fi anulate, dar pot fi impozitate. Astăzi se mai îndeplinește o promisiune a PNL făcută în perioada camapaniei electorale, când am promis oamenilor echitate socială și tăierea pensiilor speciale”, se arată într-o comunicare a PNL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.