Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Peste 600 de porci de la o fermă din Mehedinți vor fi sacrificați

Prefectul județului Mehedinți, Cristinel Pavel, a convocat astăzi, 18 mai, în ședință extraordinară, Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Mehedinți, după ce a fost confirmat un nou focar de pestă porcină africană la o fermă de porci din localitatea Vrancea.

Tot astăzi a fost convocat și Comitetul Județean pentru Situații de Urgență în vederea aprobării planului de măsuri dezbătut în CLCB.

”A fost confirmată pesta porcină africană şi la o exploataţie comercială de suine aflată în imediata vecinătate a fermei din localitatea Vrancea, unde în data de 8 mai a.c. s-a înregistrat primul focar. Și în acest caz se va aplica măsura uciderii tuturor porcilor, respectiv un efectiv de aproximativ 600 capete suine, conform planului de măsuri de combatere a bolii, aprobat în şedinţa de astăzi a Centrului Local de Combatere a Bolilor Mehedinți”, a declarat prefectul Cristinel Pavel.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Mehedinți a aprobat măsura uciderii celor 609 de porci din exploatație, după care clădirile destinate adăpostului porcilor și vehiculele care au fost utilizate pentru transportul lor sau transportul carcaselor lor, precum și echipamentul, așternutul pentru animale, gunoiul de grajd susceptibile de a fi contaminate vor fi curățate și dezinfectate.

”Din păcate trebuie să vă spun că și la această fermă, care este situată lângă ferma vecină, unde a apărut în urmă cu o săptămână primul focar, s-a difuzat virusul pestei porcine, fermele fiind foarte aproape una de cealaltă. Fiind vorba de un virus, acesta se difuzează foarte rapid, deci era imposibil să nu se contamineze, indiferent ce măsuri de biosecuritate luam noi fiindcă e transportat pe curenți de aer. Din păcate este vorba de o fermă de reproducție de elită în țară”, a precizat medical veterinar Dorin Ganea.

Toți porcii vor fi uciși sub control oficial, sub supravegherea DSVSA Mehedinți, IPJ Mehedinți, IJJ Mehedinți, proprietarului exploatației, Consiliului Local Burila Mare, Direcției Agricole Mehedinți, Oficiului Județean de Zootehnie Mehedinți.

Vineri, 8 mai a.c, a fost confirmat primul focar de pestă porcină africană în cazul unei ferme de creștere și reproducție a suinelor din satul Vrancea (comuna Burila Mare).

La ora actuală, pe raza județului Mehedinți sunt active 5 focare de pestă porcină africană (PPA), în 5 fonduri de vânătoare, respectiv Punghina, Corlățel, Ceranganul, Burila Mare și Șvinița.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.