Skip to content
Recent

Piperea, ipoteză – șoc: Urmează revocarea sau demisia!

 

Avocatul Gheorghe Piperea, vineri, într-o posatre pe pagina sa de Facebook, lansează o ipoteză incendiară. Concret, potrivit lui Piperea, zilele lui Mugur Isărescu la conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) sunt numărate, PSD pregătind debarcarea acestuia.

„Urmează revocarea sau demisia, pentru evitarea neplăcerii unui rechizitoriu în Parlament”, este scenariul pe care îl creditează avocatul.
„Aseara, la tv, Ion Cristoiu a spus ca BNR s-a tranformat in opozitie politica la PSD si ca, de aceea, zilele gubernatorului in fruntea BNR sunt numarate. Adevarul este ca ieri, la Comisia economica a Senatului, unde a venit intreg Aliotmanul de la BNR, au fost prezenti doar 3 senatori, niciunul nefiind din PSD. Situatia nu numai ca a fost ridicola (Isarescu a vorbit doar pentru presa si a ascultat linguselile senatorului Cîţu (liberalul Florin Cîţu, n.r.), care se viseaza guvernator), dar si simptomatica si premonitorie pentru perioada grea care urmeaza. Practic, senatorii PSD i-au intors spatele lui Isarescu si intregului sau CA. Mai mult chiar, Dragnea a batut saua sa priceapa iapa, spunand ieri ca Isarescu a avut stabilitate timp de 26 de ani (in realitate, sunt 28), suficienti pentru a sti cum sa tina in frau inflatia. Suficienti, pur si simplu, pentru a mai visa la un alt mandat sau la vremuri usoare in cursul acestui mandat. Urmeaza, cel mai probabil, revocarea (sau demisia, pentru evitarea neplacerii unui rechizitoriu in Parlament).
Intre timp, PNL s-a transformat in sucursala a BNR (nota mea). Atata poate sub actuala conducere si cu libertarienii pe care si i-a atras drept consilieri. In afara de sustinerea nenuantata a DNA, SRI si BNR (institutii ale Statului roman care tin loc de ideologie si chiar fac jocurile politice in dispretul electoratului), la PNL nu mai este nimic. Fara linie politica si fara coloana vertebrala, PNL se va dezintegra odata cu finalul profesional al actualilor sefi ai institutiilor de forta, control si supraveghere. Orban o sa ramana sef peste un partid de buzunar, care nu va mai intra in Parlament. Cu deciziile din ultima vreme, de a sustine habotnic un sistem bancar abuziv contra a 7 milioane de romani, tocmai si-a facut praf partidul.
Suntem in 2018, totusi. E timpul sa ne trezim de sub efectul de tunel cauzat de cei 28 de ani de mandat al gubernatorului”, a scris, vineri, Gheorghe Piperea, pe pagina sa de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.