Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Mehedinţi au în dotare 2 aparate DRUG TEST, cu ajutorul cărora pot depista conducătorii auto care au consumat substanțe psihoactive.
Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinţi are în dotare două aparate marca Drager, model Drug Test 5000. Cu ajutorul acestora, polițiștii vor depista conducătorii auto care au consumat substanțe psihoactive.
Consumul de substanțe psihoactive influențează comportamentul conducătorilor de autovehicule, afectează capacitatea de a conduce, diminuează reflexele, aceștia nemaiputând fi stăpâni pe propriile mișcări și evita obstacolele apărute în cale.
Totodată, conducătorul unui vehicul care a consumat substanțe psihoactive poate deveni agresiv, trecând foarte ușor de la o stare calmă la una de nervozitate, în cele mai multe cazuri, finalitatea fiind producerea unui eveniment rutier, uneori cu consecințe deosebit de grave.
Testarea cu Drug Test se face din probe de salivă, acesta putând detecta 6 tipuri de droguri. Dacă la testarea cu acest aparat, rezultatul a fost pozitiv, persoana va fi condusă la spital pentru recoltarea de mostre biologice care vor stabili cu exactitate substanța psihoactivă.
“Menționăm faptul că la testarea cu Drug Test nu este relevantă concentrația, iar Codul Penal sancționează cu închisoarea de la unu la 5 ani sau amendă persoana aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere”, spune Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinți.
În data de 20 iulie a.c., în intervalul orar 18.00 – 22.00 și 22:00 – 05:00, polițiștii rutieri mehedințeni au organizat o acţiune pentru prevenirea si combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, urmărind în special identificarea șoferilor care conduc vehicule sub influența băuturilor alcoolice și/sau a substanțelor psihoactive.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au verificat 261 de autovehicule și au legitimat 290 persoane, fiind aplicate 61 de sancțiuni contravenționale, 10 dintre acestea pentru consumul de alcool, în valoare de peste 25.000 lei.
Oamenii legii au reținut 12 permise de conducere și au testat cu aparatele etilotest și drugtest aproximativ 150 conducători auto.