Skip to content
Administrație locală Recent VIDEO

Prefectul Drăghiea a participat la ceremonia de deschidere a Președinției României la Consiliul UE

Prefectul județului Mehedinți Nicolae Drăghiea a participat la ceremonia de deschidere a Președinției României la Consiliul UE, de la Ateneul Român.

Totodată, prefectul anunță că județul Mehedinți va găzdui în perioada de mandat evenimente legate de deținerea președinției rotative a Uniunii Europene.

În cadrul ceremoniei premierul României Viorica Dăncilă a susținut un discurs prin care a spus că ”astăzi, românii se bucură de Președinția Consiliului Uniunii Europene, ocupă locul meritat în Europa, locul în care să primească același respect, aceleași drepturi și aceleași beneficii de care se bucură toți cetățenii europeni”.

Văd că, astăzi, se află aici o parte dintre arhitecții integrării noastre europene, o parte dintre cei care au contribuit la însușirea de către România a valorilor și acquis-ului comunitar. Le mulțumesc cu sinceritate și cu respect pentru contribuția lor. Privind în urmă, cred că cel mai important pas al integrării noastre a fost atunci când poporul român a adoptat, prin referendum, actuala Constituție a României. Aceea este linia de start de la care a început cu adevărat integrarea noastră. Atunci a avut loc actul de voință al poporului român de a se alinia și de a-și însuși valorile și principiile Uniunii Europene. Constituția adoptată atunci și care guvernează astăzi statul de drept din România este garanția cea mai puternică că țara noastră a pornit pe drumul ireversibil al integrării europene. Constituția este reperul nostru european cel mai important, pentru că ea a fost elaborată în acord cu partenerii noștri europeni și a reprezentat linia de start în procesul de integrare euro-atlantică. Astăzi, putem spune cu toată convingerea că ceea ce este european este și constituțional, iar, în egală măsură, ceea ce este constituțional este în deplin acord cu valorile și principiile europene. Această Constituție ne spune astăzi, în momentul preluării președinției rotative, că Guvernul României are datoria de a gestiona dosarele europene pe perioada președinției. Ca prim-ministru al României, îmi asum cu onoare și demnitate această înaltă responsabilitate în fața Europei și a celor peste 500 de milioane de cetățeni europeni. Vom demonstra că România și-a câștigat pe deplin rolul și poziția de stat membru, cu drepturi depline, al Uniunii Europene. Vom demonstra că România merită respectul comunității europene și statutul de partener egal în marea construcție europeană. Vom demonstra că România este pe deplin pregătită să stea cu fruntea sus, în rând cu toate celelalte state membre. Și vom arăta că România este bine pregătită să gestioneze dosarele importante aflate pe agenda europeană și să fie un mediator imparțial, care poate genera consens în plan european. Le transmit, deci, tuturor românilor și partenerilor noștri europeni același mesaj: „Îndrăzniți să credeți în România! Îndrăzniți să credeți în capacitatea României de a conduce cu cinste și onoare Consiliul Uniunii Europene!”, a spus Viorica Dăncilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.