Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Prefectul Mehedințiului a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții marilor centre comerciale

Prefectul Cristinel Pavel s-a întâlnit vineri, 11 decembrie, cu reprezentanții hipermarketurilor, supermarketurilor și ai marilor centre comerciale din Mehedinți, pentru a găsi soluții de diminuare a riscului de infectare cu noul coronavirus, ținând cont de faptul că se apropie perioada sărbătorilor de iarnă, cea mai aglomerată perioadă din an.
La întâlnire au participat și directorul Direcției de Sănătate Publică, Miruna Constantin, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Drobeta”, col. Florentin Dragomir și șeful Inspectoratului Județean de Poliție, cms șef Mirel Dumitru.
Având în vedere că urmează perioada sărbătorilor de iarnă, când va crește numărul de cumpărători, am discutat astăzi cu reprezentanții marilor magazine din Mehedinți despre măsurile suplimentare care pot fi luate în perioada următoare, în așa fel încât să limităm numărul de îmbolnăviri”, a declarat prefectul Cristinel Pavel.
Angajații centrelor comerciale și agenții de pază vor fi mai vigilenți și vor îndemna clienții să respecte normele de protecție sanitară, în special purtarea corectă a măștii și păstrarea distanței fizice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.