Skip to content
Ediția de astăzi

Premierul Florin Cîțu: România, pentru a doua oară consecutiv, are cea mai mare creștere economică din UE

Premierul Florin Cîțu a precizat că România are cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană.

Am avut confirmarea că ceea ce facem de un an și ceva la guvernare, guvernare liberală și anul acesta, guvernarea coaliției, facem bine. România, pentru a doua oară consecutiv, are cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, trimestrială, asta, în timp ce în Uniunea Europeană sunt foarte multe țări care au intrat iar în teritoriu negativ. Asta înseamnă pentru români mai multe locuri de muncă, înseamnă atractivitate pentru investitorii străini, înseamnă că avem o economie competitivă şi pregătește terenul pentru perioada următoare. Deci felicitări tuturor românilor care au contribuit la creșterea economică, atât în 2020, dar și în 2021, până acum. Sunt sigur că în continuare vom face mai bine și vom spulbera toate estimările, chiar dacă unele dintre ele au fost foarte bune la începutul anului; acum, nu ştiu dacă o să ajungem la estimarea pe care a făcut-o Goldman Sachs, de 9% creștere economică pentru 2021, dar ceea ce am văzut până acum arată foarte bine”, a declarat premierul României.

Florin Cîțu a spus, de asemenea, că veniturile cresc.

Venitul net lunar a crescut în România cu 7,7%, din cele mai noi informații. Deci nu sunt înghețate, veniturile cresc și vorbim de venitul net lunar, 7,7%. Asta înseamnă că după ce scoatem inflația, veniturile au crescut cu 7,7%. Ceea ce înseamnă că veniturile cresc mult mai rapid decât inflația, puterea de cumpărare crește în România, nu scade”, a mai explicat prim – ministrul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.