Skip to content
Administrație locală Recent

Premierul Florin Cîțu: Vom crește capacitatea de vaccinare, astfel încât, la jumătatea lunii aprilie să ajungem la efectuarea zilnică a 100.000 de doze

Premierul Florin Cîțu a avut discuții cu reprezentanții autorităților locale – primari ai municipiilor și președinți ai Consiliilor Județene pe marginea măsurilor care trebuie luate pentru a împiedica răspândirea epidemiei de coronavirus. Totodată, a anunțat că va fi crescută capacitatea de vaccinare.

Suntem preocupați cu toții să protejăm sănătatea și viața cetățenilor, să menținem economia deschisă. Sunt obiective comune, asumate responsabil și determinat, indiferent de formațiunile politice din care facem parte. Am făcut apel la reprezentanții autorităților locale să se implice în continuare în aplicarea cu fermitate a actualelor măsuri de protecție sanitară, în derularea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 și în informarea corectă a oamenilor. Ar fi suficientă respectarea strictă a actualelor măsuri – purtarea măștii sanitare în spații publice, distanțarea, evitarea aglomerației – în paralel cu procesul susținut de vaccinare pentru a nu fi necesare alte decizii restrictive sau carantinarea zonală pentru limitarea răspândirii virusului. Am analizat cu primarii și președinții Consiliilor Județene soluțiile pentru ca pe stradă, în mijloacele de transport în comun, în magazine sau piețe, în școli sau la locul de muncă, toți cetățenii să-și protejeze sănătate și să nu îi pună în pericol pe cei din jur. Nu este permis ca o mână de oameni care încalcă normele sanitare și legea să pună în pericol viața și sănătatea majorității cetățenilor. Reprezentanții instituțiilor statului – polițiștii, jandarmii – vor fi în mijlocul oamenilor și vor face verificări pentru ca legea să fie respectată. Nu facem rabat, nu facem excepții. Nimeni nu este mai presus de lege. În paralel, vom crește capacitatea de vaccinare, astfel încât, la jumătatea lunii aprilie să ajungem la efectuarea zilnică a 100.000 de doze și să pătrundem mai mult în zonele rurale sau greu accesibile, cu centre mobile de vaccinare. Înțeleg efortul făcut de toată lumea în această perioadă, însă este nevoie să continuăm pentru că în următoarele două luni cele câteva milioane de doze de vaccin care vor ajunge în România vor fi decisive pentru a depăși cu bine pandemia”, a declarat premierul României.

România se confruntă cu al treilea val al pandemiei de coronavirus, care a dus la o creștere în ritm îngrijorător a a cazurilor de infectare și mai ales a numprului persoanelor care dezvoltă forme grave ale COVID-19 și au nevoie de internare în secțiile de terapie intensivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.