Skip to content
Ediția de astăzi

Premierul României: Doar prin eforturile noastre unite putem salva vieți și învinge virusul

Premierul României Ludovic Orban a transmis că prin unitate putem trece de perioada dificilă prin care trece țara noastră, din cauza pandemiei.

Ziua Națională a României, chiar dacă o sărbătorim atipic anul acesta din cauza restricțiilor impuse de pandemie, rămâne la fel de importantă pentru noi, prin rolul pe care Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 l-a avut pentru desăvârșirea statului național. Au trecut 102 ani de atunci, timp în care au fost și perioade de grea încercare, pe care românii le-au depășit uniți în atingerea unor idealuri sau depășirea unor situații de criză. Astăzi, când ne vedem nevoiți, din cauza pandemiei, să marcăm Ziua Națională fără parade, defilări și alte evenimente intrate în tradiție, este un bun prilej să reflectăm, poate mai mult decât am făcut-o în anii trecuți, asupra exemplelor de unitate din istoria noastră. Ne emoționează semnificația acestei zile, în care sunt adunate toate sacrificiile românilor pentru afirmarea națională și stăruința unui popor de a deveni o națiune de sine stătătoare, independentă, aducând toate teritoriile românești în interiorul acelorași granițe”, a transmis premierul.

Orban a transmis că românii trebuie să dea dovadă de coeziune și maturitate socială.

Să privim, însă, acest context ca pe un nou moment crucial al destinului nostru, pe care îl putem depăși cu bine dând dovadă de coeziune și maturitate socială. Doar prin eforturile noastre unite putem salva vieți și învinge virusul, doar prin convergența tuturor energiilor din societate putem reveni cât mai curând la normalitate, pentru ca apoi să deschidem o nouă cale către modernizarea României. La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români, iar următoarea Zi Națională a României să ne găsească pe toți cu bine și să o sărbătorim din nou așa cum se cuvine”, a mai transmis premierul României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.