Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Preotul din Jidoștița, mort într-un accident de circulație pe o autostradă din Croația

 

Părintele Dumitru Armanca de la Parohia Jidoștița – Mehedinți și-a pierdut viața într-un tragic accident de circulație, pe o autostradă din Croația. Plecase spre Italia, să își viziteze fratele. În mașină, alături de el, se mai aflau mama și fiul, femeia fiind în stare foarte gravă.

După cum relatează presa croată, preotul ar fi frânat brusc, moment în care din spate a fost lovit de o altă mașină. În microbuzul cu care a intrat în coliziune, înmatriculat în Italia, se aflau cinci cetățeni sârbi. Unul dintre aceștia a fost rănit grav, iar ceilalți patru, ușor.  Fiul preotului, aflat pe bancheta din spate, a scăpat cu răni ușoare, dar mama este în stare foarte gravă. Cei doi răniți au fost transportați la Spitalul Județean General din Vinkovci.

Localnicii din satul mehedințean Jidoștița au primit luni vestea cu mare tristețe.

„A iubit oamenii cum puțini sunt pe lume, a iubit viața și n-a cunoscut odihnă pentru a face viața mai frumoasă și semenilor săi. Voi păstra curată și întreagă amintirea unui om și prieten de o mare discreție, căldură sufletească și generozitate. Aveam atâtea planuri de pus în aplicare împreună, din păcate ” Părinte ” de azi nu ne vom mai putea sfatui împreună. Dumnezeu să te odihnească om deosebit. Sincere condoleanțe și întreaga compasiune transmit familiei greu încercate”, spune Cătălin Drăghici, primarul comunei Breznița Ocol de care aparține satul Jidoștița.

Părintele Dumitru Armanca împreună cu mama și fiul său se îndreptau spre Italia, unde urmau să-l viziteze pe fratele său. Accidentul de circulație s-a petrecut pe o autostradă din Croația.

Era cunoscut atât de noi, cât și de enoriașii pe care îi păstorea, ca un preot de o înaltă ținută morală și intelectuală, care a făcut foarte multe pentru parohia unde slujea, apucându-se să ridice, în vremuri destul de vitrege, o biserică mare, una dintre cele mai mari construite de noi, după înființarea Episcopiei, biserică de care avea grijă pentru ca lucrările să fie duse la bun sfârșit. Credincioșii îl regretă și nouă ne pare rău că nu mai poate sluji în fiecare duminică la altarul bisericii din Parohia Jidoștița. Dumnezeu să îl odihnească și sperăm că familia va avea puterea necesară să treacă cu bine peste această drama”, a declarat preotul Cosmin Necșoiu, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Severinului și Strehaiei.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.